Cum să construieşti o relaţie de lungă durată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când o relaţie devine un drum cu un singur sens de mers, mai devreme sau mai târziu se va sfârşi. Trebuie să învăţăm să transformăm drumul în autostradă, să fluidizăm traficul prin conversaţie, iertare şi obiectivitate pentru a avea o relaţie care să se dezvolte frumos în viitor. Totul începe de la conversaţia cu sinele.

La un anumit moment, cu toţii vom arunca frustrările zilnice în capul partenerului. Oamenii se vor baza pe cei în care au încredere, pe cei apropiaţi, pentru a se „răcori“. Problema este că cei apropiaţi nu ştiu întotdeauna că tu, pur şi simplu, te eliberezi de problemele zilnice şi pot lua descărcările tale foarte în serios, spune „Huffington Post“.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să te mai descarci, ci doar că trebuie să fii conştient de acest lucru. În felul acesta poţi avertiza partenerul de motivele furiei tale, pentru a fi complet conştient că nu este vorba de el. Numai faptul că vei recunoaşte că ai avut o zi proastă te poate ajuta să schimbi tonul - din exasperant în înţelegător.

Atunci când simţi că explodezi, respiră adânc, fă un pas înapoi şi explică motivele supărării tale. Lasă-l pe partener să afle că nu este vina lui, ci a lumii întregi. Dacă te simţi atacat, întreabă-te de ce ţi-e frică. Dacă te simţi furios, întreabă-te de unde a pornit. Apoi explică partenerului. Atunci când eşti conştient de problemele pe care le aduci acasă, îţi poţi întreba partenerul de la ce au pornit şi problemele lui. Tu poţi deveni schimbarea pe care o vrei în partenerul tău şi în relaţia ta. Va fi mult mai uşor să schimbi ceva atunci când ai un exemplu, şi asta începe cu conştientizarea problemelor.

Nu mai filtra lumea prin propriii ochi

Lumea înconjurătoare este văzută prin prisma speranţelor, visurilor, temerilor şi îngrijorărilor tale. Frumuseţea şi urâţenia din lume nu reprezintă lumea, ci lumea este filtrată prin emoţiile tale. Lumea nu este bună sau rea, pur şi simplu este. Aşa funcţionează mintea. În momentul în care fiecare devine conştient de emoţiile momentului, vei începe să înţelegi cât de des personalitatea fiecăruia poate strica o relaţie. Apoi, poţi trece peste asta pentru a construi lumea voastră împreună.

Iartă imperfecţiunile vieţii

Iartă-te pe tine că nu reuşeşti să rezolvi totul într-o singură zi. Iartă-te pentru greşelile făcute la birou, că nu eşti perfect. Şi acum iartă partenerul pentru exact aceleaşi lucruri şi observă cum se schimbă atmosfera din camera în care vă aflaţi. Nu vă lăsaţi temerile să vă distrugă relaţia. Lăsaţi relaţia voastră să fie fundaţia de care aveţi nevoie pentru a vă depăşi temerile

Plantaţi seminţele iubirii

Dragostea nu dispare din cauza unui cataclism. Ea se sufocă în spatele unui zid de îndoieli şi de indiferenţă. Seminţele îndoielii sunt plantate atunci când realizezi că partenerul nu se implică la fel de mult ca tine. Şi, totuşi, nu poţi lăsa seminţele îndoielii să înflorească în gândurile pe care doar tu le poţi auzi. Îndoiala poate fi sufocată doar dacă îţi împărtăşeşti visurile, speranţele şi grijile. Te poţi baza doar pe dragostea şi înţelegerea care a făcut relaţia ta posibilă. Hrăneşte compasiunea, iertarea, cinstea şi conversaţia. Cu ajutorul acestor instrumente relaţia ta va dăinui.

Fii perfect imperfect!

Eşti perfect de imperfect. La fel este şi relaţia ta. Nu lăsa ideile altora despre cum ar trebui să fie viaţa ta să-ţi strice relaţia. Fiecare om are propriile idei despre dragoste, despre viaţă şi despre relaţii. Ţine minte întotdeauna că este vorba despre propria viaţă, propria relaţie. Nu lăsa visurile altora să-ţi umbrească relaţia ta. Fii cinstit, deschis şi permite-ţi să experimentezi şi să explorezi ceea ce ai deja, fără a judeca. Acordă-ţi permisiunea să râzi şi să te prosteşti, să te bucuri. Dă-ţi voie să iubeşti şi să fii iubit necondiţionat, fără să conteze ce cred alţii.

Cel mai important lucru, conchide „Huffington Post“, este să să tragi aer adânc în piept şi să zâmbeşti. Acesta este primul pas pentru a fi fericit într-o relaţie.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite