Aşadar, dacă eşti în căutarea celui mai potrivit dar pentru partenerul tău, îţi propunem câteva opţiuni cu care “să mergi la sigur”. Nu de alta, dar cele mai frumoase şi practice cadouri sunt acelea pe care le folosiţi împreună, care vă completează rutina zilnică şi vă ajută să petreceţi mai mult timp alături.

Un set de căni cu poza voastră imprimată

Alegi cea mai frumoasă fotografie cu voi doi, te gândeşti ce mesaj ai vrea să îi transmiţi celui iubit, alegi forma şi mărimea cănilor şi în câteva zile ai unul dintre cele mai reuşite cadouri de Valentine’s Day. În plus, va fi şi util, având în vedere că vă veţi bea cafeaua sau ceaiul împreună, asta chiar dacă, fizic, nu veţi fi mereu unul lângă celălalt.

Un set de lenjerie intimă

O seară pasională începe cu un astfel de cadou, aşa că lenjeria intimă e o opţiune perfectă pentru luna îndrăgostiţilor, şi nu numai. În plus, e ca un cadou pe care ţi-l faci, de fapt, ţie însuţi, având în vedere că tu alegi culoarea, forma şi celelalte detalii de acest fel. La toate acestea se adaugă, bineînţeles, toate momentele frumoase pe care le poate crea un astfel de cadou.

Un tort de ciocolată

Ciocolată, frişcă, fructe, tot felul de mesaje – poţi găsi numeroase idei când vine vorba despre un tort delicios pe care să îl savuraţi împreună, chiar de Valentine’s Day. Da, poate să pară un cadou banal, însă este unul dintre cele mai practice şi potrivite în acest context.

Huse de telefon sau carcase de telefon imprimate cu poza voastră

Pe aceleaşi principiu cu cel al cănilor, la fel şi telefoanele pot fi personalizate cu poza voastră. Dacă ţi se pare prea mult, poţi alege varianta unui mesaj interesant, pe care amândoi să îl asociaţi cu povestea voastră. Laboratoarele foto au o mulţime de oferte de acest gen, mai ales în perioada asta. Astfel, oriunde v-aţi duce, de câte ori vorbiţi la telefon vă veţi gândi unul la celălalt.

Un filtru şi o cană de filtrare a apei

Tot mai mulţi oameni conştientizează astăzi importanţa unui stil de viaţă sănătos. În acest context, pe lângă alimentaţie şi mişcare fizică regulată, filtrarea apei este un alt subiect important. Dacă v-aţi decis să faceţi ceva în acest sens, tocmai pentru a avea apă curată şi proaspătă tot timpul, iată un cadou mai mult decât inspirat.

Optează pentru un cartuş filtrant BRITA MAXTRA+, ce poate fi folosit la toate recipientele speciale de filtrare a apei BRITA, de exemplu, la o cană de filtrare a apei Marella. Device-ul ajută la filtrarea a până la 150 l de apă potabilă, eliminând impurităţile precum clorul, calcarul, plumbul şi cuprul.

MAXTRA+ este cel mai bun filtru BRITA de până acum: o sită de filtrare cu 25% mai fină şi mai eficientă, o suprafaţă totală de filtrare cu 30% mai mare, o nouă formulă a particulelor de cărbune activ “Micro Carbon” care înlătură mai eficient şi mai rapid impurităţile.

Ori de câte ori vă veţi savura ceaiul sau cafeaua, veţi observa că gustul acestora este mult îmbunătăţit şi asta tot datorită MAXTRA+.

Un alt avantaj este folosirea apei filtrate şi în aparate electrocasnice, precum blenderul, filtrul de cafea sau robotul de bucătărie. Apa filtrată previne depunerea calcarului pe piesele aparatelor, crescându-le, astfel, durata de funcţionare.