Cum să tai o găină

Vântul anunţă ploaia. Trebuie să închid fereastra! Mănânc paste cu sos de roşii. Mă uit la degetele mele: cum ţin furculiţa, cum apuc solniţa. Câte lucruri importante am făcut cu mâinile mele? Puţine, dacă ar fi să le compar cu tine.

Mă uit la cuţitul de pe masă. E un cuţit de tăiat pâine. De când nu mi-am mai crestat degetele tăind o felie de pâine? A fost o vreme când îmi ciupeam regulat degetele. Parcă eram beat. Nu, eram doar un puber înfometat, care învăţa să taie pâinea. Te uitai la mine şi bodogăneai flegmatic: „Nu eşti bun de nimic”. Îmi înghiţeam furia şi sângele care îmi curgea din degetul crestat.

Îmi amintesc: am ieşit împreună din bloc, era o după-amiază de vară, eu ţineam de picioare o găină, tu ţineai altă găină şi ligheanul de rufe sub braţ. Găina mea se zbătea, găina ta era resemnată. Le ţinuserăm în cadă vreo trei zile. Ăsta era „comportamentul consumatorului” în acea vreme: orăşenii de la blocuri cumpărau găini vii din pieţe, le ţineau pe unde puteau (în baie, pe balcon), le tăiau şi le găteau. (Acum avem pui congelaţi în supermarket.) Mă enervau zilele când mama reuşea să cumpere, la coadă, una, două găini ori un cocoş. Mama era fericită, avem mâncare!, eu eram nervos, nu puteam să mă spăl, mirosea a găinaţ în toată casa, tu erai indiferent, probabil îţi era mintea la locomotiva ta.

Trebuia să învăţ să tai gâtul unei găini. Ca să fiu bun de ceva în viaţă.

Ne-am dus în spatele blocului, lângă toboganul unde mulţi prieteni de-ai mei îşi rupeau picioare în joaca noastră isterică. Dar atunci făceam o treabă serioasă: mă învăţai cum se taie o găină. Cu un cuţit de pâine, ascuţit de tine la depou. Îl stângeai în pumn. Mă gândesc că tu n-ai avut posibilitatea să mă înveţi meşteşugul armelor, să trag cu arcul, să călăresc, să pornim la vânătoare ori la asediul unei cetăţi. Tată şi fiu. Normal, trăiam în secolul XX, în cel mai întunecat deceniu al vieţii noastre. Trebuia să învăţ să tai gâtul unei găini. Ca să fiu bun de ceva în viaţă, ca să fiu al doilea bărbat în casă, stâlpul casei, pe care toţi să se bizuie, când este de tăiat o găină, ca să te scutesc de o treabă de rutină, ca să am „sânge rece”, ca un bărbat. Adevărat.

Ne-am oprit lângă toboganul pustiu. Mi-ai arătat cum se pune o talpă pe aripi, încet, să nu le zdrobeşti, şi cealaltă talpă a sandalei pe picioarele păsării, cum înşfaci capul şi-i dezgoleşti gâtul de pene, cuţitul în mâna dreaptă, gâtul în mâna stângă... Mănânc. Paste cu sos de roşii. De atunci, numai eu am tăiat găinile. Mama spăla ligheanul de sânge şi cada de găinaţ. Cred că am tăiat şi câteva găini ale vecinilor, fără să tresar. Am căpătat îndemânare, nu curaj, ci rutină. Ţi-am făcut pe plac. Dar deprinderea acestui „meşteşug” nu te-a întors de la convingerea ta: „Nu eşti bun de nimic”. Totuşi, asta n-ai apucat să mă înveţi: cum se moare...   

Un fâlfâit de aripi îmi risipeşte amintirea. Tresar. Mă aplec sub masă, parcă a fost aici! Mă ridic la fereastră. O pasăre? Vântul! Începe ploaia. Închid fereastra. Apuc cuţitul, tai o felie de pâine şi şterg sosul din farfurie.