Cele mai gustoase şi mai hrănitoare mâncăruri de post: trei reţete uşor de preparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparatele de post trebuie să fie hrănitoare şi gustoase, lucru posibil dacă ţinem cont de ingredientele folosite. Printre cele mai nutritive, dar şi săţioase se numără ciupercile, fasolea şi năutul, pe baza cărora se pot pregăti mâncăruri consistente şi bune.

1. Supă cremă de ciuperci

Ingrediente:

2 morcovi
500 gr. ciuperci
1 legătură patrunjel verde
1 ţelină mică
1 ceapă mică
2 cartofi potriviţi
1 linguriţă pastă de tomate
sare
piper
1 vârf de linguriţă măghiran şi busuioc mărunţit

Mod de preparare:

Legumele se curăţă şi se spală bine, apoi se taie bucăţi şi pun la fiert într-un vas cu 4 litri de apă. Se adaugă şi ciupercile, spălate bine şi tăiate, şi linguriţa de pastă de tomate. Se adaugă puţină sare şi piper şi se lasă să fiarbă bine.

Când s-au fiert, se scot din apă, se strecoară şi se dau prin blender până se obţine o pastă care se subţiază adăugându-se treptat apa în care au fiert legumele. Compoziţia se pune din nou la foc mic ca să mai dea în câteva clocote, apoi se potriveşte cu sare şi piper. Se toacă pătrunjelul verde şi se adaugă în supa cremă delicioasă. Supa cremă de ciuperci se serveşte la prânz cu crutoane de pâine prăjită.

image

FOTO 

2. Iahnie de fasole

Ingrediente pentru 4-6 porţii:

600 grame fasole
1 ceapă mare
3 căţei de usturoi
1 morcov
3 linguri pastă de tomate
1 lingură de miere
2 linguri de ulei
2 foi de dafin
1 lingură cimbru uscat
1 lingură mărar uscat
sare
piper

Mod de preparare:

De cu seara, puneţi la înmuiat în apă rece boabele de fasole. A doua zi, fierbeţi fasolea, în 2 sau 3 ape. După ce apa fierbe în clocot timp de 15 minute, aruncaţi-o şi înlocuiţi-o cu altă apă fierbinte. În ultima apă puteţi să adăugaţi şi foile de dafin. Când fasolea este fiartă pe jumătate, adăugaţi în apă şi 1 lingură de sare. În timp ce fierbe fasolea, curăţaţi ceapa, morcovul şi usturoiul şi tocaţi-le mărunt.

Încingeţi uleiul într-o cratiţă adâncă şi sotaţi ceapa, usturoiul şi morcovul. „Stingeţi” compoziţia cu apă de la fasolea care fierbe. Adăugaţi pasta de tomate şi mierea şi fierbeţi la foc mic până când legumele sunt pătrunse şi s-a format un sos gros, conform gustos.ro. Adăugaţi boabele de fasole scurse de apă, cimbrul, mărarul, sare şi piper după gust. Lăsaţi mâncarea să mai dea câteva clocote şi luaţi-o de pe foc.

3. Chiftele de năut

Ingrediente:

300 g năut
1 căţel de usturoi
câteva fire de coriandru proaspăt
câteva fire de pătrunjel
2 linguriţe de chimen măcinat
1 linguriţă de boia dulce
ulei pentru prăjit
sare şi piper
1 ceapă

Mod de preparare:

Seara se pune năutul la înmuiat în apă rece, iar a doua zi se scurge şi se mixează cu ceapa tăiată, pătrunjelul, coriandrul şi usturoiul pisat. Trebuie să obţineţi o pastă consistentă în care se adaugă chimenul şi boiaua, sarea şi piperul. În timp ce se încinge uleiul în tigaie, cu mâna umedă formaţi chiftelele pe care le prăjiţi. Chiftelele de năut se pot consuma atât reci, cât şi încălzite.

image

FOTO notsoperfectlife.com
 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite