10 trucuri pentru a păstra alimentele proaspete mai mult timp: în ce recipiente trebuie depozitate ouăle, morcovii şi verdeţurile
0
Cu toţii ne dorim cea mai bună şi mai proaspătă mâncare pentru noi şi pentru familia noastră, însă nu toată lumea poate merge la piaţă în fiecare zi. De aceea este necesar să păstrăm alimentele din casă pentru mai mult timp. Bright Side a alcătuit o listă de zece trucuri penru a depozita alimentele fără să ne facem griji că îşi vor pierde prospeţimea.
1. Laptele
Dacă aţi cumpărat foarte mult lapte şi de abia apoi v-aţi dat seama că urmează să plecaţi în vacanţă, nu vă faceţi griji! Congelaţi-l şi acesta nu se va strica. Există însă şi câteva reguli. Turnaţi din sticlă o cantitate de lapte înainte de congelare, pentru că volumul acestuia va creşte. Este recomandat să nu păstraţi laptele în congelator mai mult de 4-6 saptămâni.

2. Ouăle
Uneori nu putem folosi toate ouăle câtă vreme sunt proaspete sau le folosim doar albuşurile în timp ce gălbenuşurile sunt neglijate, însă şi acestea pot fi congelate. Spargeţi-le şi puneţi conţinutul într-un suport pentru cuburi de gheaţă, adăugând un strop de sare sau zahăr, care ajută la păstrarea texturii.

3. Sosul de roşii
Sosul neconsumat este încă un canditat la congelare. Turnaţi-l într-o pungă de congelator şi într-o oră va fi suficient de tare încât să-l tăiaţi şi să-l adăugaţi în diverse feluri de mâncare atunci când aveţi nevoie.

4. Frunzele de salată verde
Salata verde va rămâne proaspătă şi încreţită timp de o săptămână dacă o înveliţi în prosoape de hârtie. Excesul de umiditate va fi absorbit de prosop şi va împiedica frunzele din ofilire.

5. Merele
De obicei, merele se păstrează proaspete mai mult timp decât alte fructe, dar ştiaţi că îşi păstrează pe deplin gustul pentru mai multă vreme dacă le ţineţi în frigider. Singurul lucru de care trebuie să ţineţi cont este că acestea nu ar trebui să se atingă ca nu cumva să se deterioreze în urma acestui contact. De aceea, este recomandat să le înveliţi pe fiecare într-un ziar, de exemplu.

6. Morcovii
Grădinarii recomandă să păstraţi morcovii în nisip, ceea ce nu este deloc surprinzător: nisipul scade evaporarea apei şi încetineşte putrefacţia.

7. Brânza şi smântâna
Brânza de vacă la cutie şi smântâna rămâne proaspete de două ori mai mult timp dacă le pui în frigider cu susul în jos. Acest lucru va crea un vid în interiorul cutiei, care previne dezvoltarea bacteriilor.

8. Ceapa verde
Legăturile de ceapă îşi pot păstra prospeţimea mai mult timp dacă le păstraţi într-un vas plin cu apă. Tăiaţi cepele când aveţi nevoie şi ele vor continua să crească.

9. Verdeţurile
Borcanul de sticlă este cel mai bun recipient pentru verdeţuri. Ceapa, usturoiul şi pătrunjelul îşi vor păstra aroma, nu se vor învechi, ofili sau usca timp de o lună dacă le depozitaţi astfel.

10. Mierea
Mierea îşi poate păstra proprietăţile vreme de mulţi ani, dar este important să fie depozitată în mod corect. Cel mai bun recipient pentru miere este un borcan de sticlă de culoare închisă cu un capac etanş. Recipientele din metal, smalţ sau borcanele cu înveliş de zinc nu sunt potrivite pentru miere pentru că o oxidează.

Sursa foto: Bright Side