Raportul asupra testelor de consum şi emisii confirmă că Mazda nu a alterat sau falsificat datele testelor
0În urma solicitării Ministerului Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului (MLIT) din Japonia trimise producătorilor auto japonezi pe 9 iulie 2018, din cauza sesizării unor practici de testare frauduloase la alte companii, Mazda Motor Corporation a transmis un raport spre MLIT despre rezultatele unei investigaţii a testării pe bază de mostre, pentru consum şi emisii, în timpul inspecţiei finale a autovehiculelor.
Investigaţia a vizat ciclurile de testare JC08 şi WLTC, iar rezultatele raportului sunt:
1. Nu există alterarea improprie sau falsificarea datelor de test în niciunul dintre modurile de testare.
2. Au fost identificate date de test care conţin erori de monitorizare a vitezei în 72 de cazuri din 1.472 de vehicule testate conform metodologiei JC08. Compania a identificat două posibile motive pentru aceste erori. În primul rând, sistemul nu a fost programat să invalideze automat rezultatele când apare o eroare de monitorizare a vitezei. În al doilea rând, procedurile de test au lăsat determinarea erorilor de monitorizare a vitezei la latitudinea fiecărui inspector.
3. Toate datele de test au fost reexaminate şi rezultatele arată că nu există niciun efect asupra specificaţiilor de consum sau de emisii. Nu s-au identificat astfel de cazuri în procedura de testare WLTC.
Mazda a decis să ia următoarele măsuri pentru a preveni repetarea situaţiei:
• Sistemul va fi actualizat pentru a invalida automat rezultatele testelor în cazul unei erori de monitorizare a vitezei.
• Mazda a crescut numărul de angajaţi care verifică datele inspecţiilor, inclusiv erorile de monitorizare a vitezei.
Mazda acceptă că erorile s-au produs în cazul unui număr mic de teste şi situaţia a fost identificată rapid, luându-se măsuri pentru a evita repetarea sa în viitor.
Situaţia în care viteza unui vehicul se abate din parametrii de viteză specificaţi în standardele de testare
JC08: Reglementarea japoneză privind emisiile din 2005 a introdus un nou ciclu de test pe banc de testare dinamometrică, JC08, pentru vehicule uşoare (<3500 kg). Testul reprezintă conducerea în traficul urban aglomerat, incluzând perioadele de ralanti şi alternarea frecventă între accelerare şi decelerare. Măsurarea se face de două ori, cu pornire la rece şi cu pornire la cald. Testul este utilizat pentru măsurarea emisiilor şi determinarea consumului de combustibil pentru vehiculele pe benzină şi motorină.
WLTC: The Worldwide harmonized Light vehicles Test Cycles (WLTC - Ciclurile de Testare a Autovehiculelor Uşoare Armonizate la Nivel Mondial) sunt teste pe banc de testare dinamometrică pentru determinarea emisiilor şi a consumului de carburant la vehiculele uşoare. Testele au fost elaborate de grupul ONU ECE GRPE (Working Party on Pollution and Energy - Grupul de lucru pentru poluare şi energie). Ciclurile WLTC fac parte din Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedures (WLTP - Procedura de Testare a Autovehiculelor Uşoare Armonizată la Nivel Mondial), publicate ca normă tehnică globală nr. 15 (GTR 15) a UNECE. În timp ce acronimele WLTP şi WLTC sunt uneori utilizate alternativ, procedurile WLTP definesc o serie de alte proceduri - în plus faţă de ciclurile de testare WLTC - care sunt necesare pentru a omologa un vehicul.