SUA: Femeie găsită decedată, cu un piton înfăşurat în jurul gâtului
0O femeie din SUA a fost descoperită decedată, cu un piton de aproape 3 metri în jurul gâtului, potrivit poliţiei din Indiana, scrie CNN.
Specia de şarpe este un piton originar din zona de sud-est a Asiei.
Serviciile de urgenţă din Oxford, Indiana, au primit un apel telefonic prin 911, miercuri noapte, după ce Laura Hurst, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită inconştientă.
Medicii au ajuns la faţa locului şi au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes.
Poliţia a transmis că pe proprietate au fost găsiţi 140 de şerpi şi că aproximativ 20 dintre ei aparţineau lui Hurst. Potrivit autorităţilor, Hurst vizita proprietatea „cam de două ori pe săptămână”.
Proprietatea este deţinută chiar de şeriful din Benton County, Donald Munson. Acesta a declarat pentru o publicaţie locală că moartea femeii a fost „un accident tragic” şi că „cooperează pe deplin cu toată lumea”.
Poliţia a mai precizat că nimeni nu locuieşte în casa respectivă şi că a fost renovată special pentru a găzdui şerpi.
Vineri se va efectua autopsia victimei, pentru a stabili cauza oficială a decesului.