SUA, coronavirus: Alţi 2.073 de morţi în 24 de ore. Îmbolnăvirile cu noul coronavirus se extind în închisori
0
Statele Unite au înregistrat din nou miercuri peste 2.000 de decese suplimentare din cauza COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanţul total la 73.095 de morţi de la începutul pandemiei, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins, notează AFP.
Cele 2.073 de decese suplimentare au fost înregistrate până miercuri la ora locală 20.30 (joi, 00.30 GMT) de universitatea americană care actualizează datele continuu.
Pe de altă parte, SUA numără mai mult de 1,22 de milioane de cazuri oficial diagnosticate, dintre care circa 190.000 de persoane declarate vindecate. În total, au fost realizate peste 7,75 de milioane de teste pentru COVID-19, potrivit sursei.
După ce luni s-a ajuns la cel mai scăzut bilanţ din ultima lună, cu numai 1.015 morţi suplimentare în 24 de ore, acesta a depăşit de două zile pragul de 2.000 de morţi, un platou pe care ţara nu reuşeşte să îl coboare.
În pofida acestor date, Casa Albă se concentrează de câteva zile asupra mesajului său privind relaxarea măsurilor de izolare.
La New York, epicentrul pandemiei americane, numărul morţilor suplimentare deplânse în fiecare zi s-a redus semnificativ, dar au apărut alte focare, ca regiunea capitalei Washington.
64 de copii din statul New York, spitalizaţi cu un sindrom posibil asociat COVID-19
Şaizeci şi patru de cazuri ale unor copii cu un sindrom posibil asociat COVID-19 au fost identificate pe teritoriul statului american New York, a anunţat miercuri departamentul statal de sănătate, citat joi de agenţia Xinhua.
Departamentul de Sănătate din statul New York a transmis, într-o informare emisă furnizorilor de îngrijiri medicale, că până marţi au fost înregistrate şaizeci şi patru de cazuri clinice pediatrice compatibile cu sindromul inflamator multi-sistem asociat COVID-19, raportate la copii spitalizaţi în acest stat, inclusiv în New York City.
"Din fericire, majoritatea copiilor cu COVID-19 manifestă simptome uşoare, dar unii pot dezvolta un sindrom inflamator periculos", a declarat medicul Howard Zucker, din cadrul Departamentului de Sănătate din statul New York.
Acest sindrom prezintă caracteristici care se suprapun cu cele prezente în boala Kawasaki şi sindromul de şoc toxic, printre care se numără febră persistentă, simptome abdominale, erupţii cutanate şi chiar probleme cardiace, care necesită terapie intensivă.
Departamentul de Sănătate a solicitat furnizorilor de servicii medicale să raporteze imediat cazurile identificate la pacienţi cu vârsta de sub 21 de ani şi să efectueze un test de diagnostic şi serologic pentru a detecta prezenţa noului coronavirus sau a anticorpilor corespunzători.
Departamentul de Sănătate a precizat că au fost raportate recent cazuri similare în rândul unor copii din Regatul Unit.
"În timp ce continuăm să reducem cazurile prin distanţare socială, astfel de descoperiri ne amintesc faptul că suntem încă în mijlocul răspunsului nostru la această pandemie mortală", a subliniat Zucker.
Marţi, autorităţile din New York City au anunţat că cincisprezece copii din acest oraş au fost spitalizaţi cu acest sindrom rar. Peste jumătate dintre pacienţi au necesitat intervenţii pentru reglarea tensiunii arteriale, iar cinci au avut nevoie de ventilaţie mecanică. Nu au fost raportate decese.
Statele Unite sunt de departe cea mai afectată ţară atât în număr de morţi, cât şi de cazuri detectate, potrivit datelor oficiale. Tot în valoare absolută, fără a ţine cont de totalul populaţiei lor, celelalte patru ţări cele mai lovite sunt Marea Britanie, Italia, Spania şi Franţa.
Preşedintele Donald Trump a acuzat constant China că minte în legătură cu bilanţul său.
Criza provocată de noul coronavirus este ''mai gravă decât Pearl Harbor", a declarat miercuri liderul administraţiei de la Casa Albă. ''Este mai rău decât World Trade Center'', a adăugat el.
''Nu a existat niciodată un atac de această natură. Şi aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată '', a mai spus preşedintele Trump.
Cel puţin 30.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din SUA au contractat noul coronavirus, conform unor date actualizate miercuri, aceste contagiuni contribuind la creşterea în desfăşurare a numărului de cazuri din afara marelor focare iniţiale ale pandemiei în ţară, relatează AFP.
Aproximativ 21.000 de deţinuţi şi 9.000 de agenţi sunt cazuri confirmate, potrivit cifrelor compilate de Facultatea de Drept a Universităţii California, Los Angeles. Dintre ei, 285 de deţinuţi şi 34 de angajaţi au murit.
Statisticile oficiale sunt în urma acestor cifre compilate independent de cercetători.
Într-un raport publicat miercuri, Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor (CDC) a contabilizat 4.893 de deţinuţi şi 2.778 de membri ai serviciilor penitenciare infectaţi până la 28 aprilie, în 420 de închisori şi centre de detenţie din 32 de state americane. Conform acestui studiu, 88 de prizonieri şi 15 agenţi contaminaţi au murit.
Acest cifre subestimează fără îndoială mare parte din amploarea contagiunilor din închisori, atrag atenţia autorii raportului, deoarece aproape o treime dintre jurisdicţiile consultate nu au răspuns, iar mulţi dintre deţinuţii contaminaţi nu sunt testaţi.
În studiul realizat de CDC, jumătate dintre închisori au raportat cazuri doar printre agenţi, nu şi printre deţinuţi.
Închisorile acumulează factori care favorizează pandemia: celule suprapopulate, personal depăşit de sarcini, deţinuţi care suferă deseori de boli preexistente, dificultatea de a dezinfecta regulat.
Peste 20 de milioane de şomeri
Companiile private din Statele Unite au disponibilizat un număr record de 20,236 milioane de muncitori în luna aprilie, ca urmare a închiderilor obligatorii ale firmelor şi măsurilor de carantină care au răvăşit economia americană, relatează Reuters.
Prăbuşirea în numărul de contracte de muncă, potrivit unui raport al companiei de consultanţă ADP publicat miercuri, sugerează că restricţiile impuse pentru a combate răspândirea pandemiei COVID-19, ar putea lăsa urme adânci în economia Statelor Unite, chiar dacă în numeroase zone ale ţării urmează redeschiderea afacerilor non-esenţiale.
Economiştii cu care au discutat jurnaliştii Reuters au prognozat o scădere cu 20,050 de milioane a numărului locurilor de muncă în luna aprilie.
Potrivit raportului ADP în sectorul ospitalităţii şi turismului 8,61 de milioane de americani şi-au pierdut locul de muncă luna trecută, aproximativ 40% din totalul de disponibilizări din sectorul privat. Cifrele imense au fost anticipate, întrucât 30,3 de milioane de persoane au aplicat pentru ajutor de şomaj începând cu 21 martie, echivalentul a unu din cinci muncitori.
Rata şomajului ar fi ajuns la 16% în luna aprilie, depăşind recordul de 10,8% din noiembrie 1982, cel mai ridicat nivel de după cel de-al Doilea Război Mondial.