Sondaj: Câţi ruşi sunt nostalgici după Uniunea Sovietică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul Rusiei şi cel al fostei Uniuni Sovietice pe Kremlin la 18 decembrie 1991 FOTO EPA-EFE
Steagul Rusiei şi cel al fostei Uniuni Sovietice pe Kremlin la 18 decembrie 1991 FOTO EPA-EFE

Aproape două treimi dintre ruşi deplâng destrămarea Uniunii Sovietice, un imperiu totalitar mai ales la începuturile sale a cărui destrămare s-a produs exact acum 30 de ani.

Conform unui sondaj publicat de institutul FOM, 62% dintre ruşi sunt nostalgici după Uniunea Sovietică. Nostalgicii sunt în proporţie de 72% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 46 şi 60 de ani şi în proporţie de 76% în rândul persoanelor de peste 60 de ani. De asemenea, Imperiul Sovietic este deplâns de 28% din tinerii născuţi după destrămarea sa.

Pe de altă parte, 52% dintre ruşi îşi doresc refacerea Uniunii Sovietici, în timp ce 74% dintre ei cred că „resuscitarea” fostului imperiu este o misiune imposibilă.

Procentajul record al ruşilor nostalgici după Uniunea Sovietică rămâne cel de 75% înregistrat în 2005, relatează agenţia de presă EFE, preluată de Agerpres.

Acest sondaj survine la capătul unui nou an în care preşedintele rus Vladimir Putin a dus eforturi pentru rescrierea istoriei. Aceste eforturi sunt concentrate pe spălarea imaginii lui Stalin, pedepsirea istoricilor care îndrăznesc să scrie despre crimele şi neajunsurile Uniunii Sovietice şi discursuri propagandistice periodice despre aşa-zisa „măreţie” a fostului imperiu. Putin a îndrăznit chiar să îl numească drept „Rusia istorică”, ceea ce poate fi un semn că nutreşte ambiţii imperiale asupra celor 14 ţări care s-au separat de Uniunea Sovietică după decenii subjugate.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite