Se va implica SUA în războiul civil din Siria? Care sunt motivele pentru care Obama ar trebui să ia o decizie
0
Administraţia preşeditnelui american Barack Obama a confirmat speculaţii care au circulat de luni întregi, şi anume că regimul condus de Bashar al-Assad în Siria a folosit arme chimice în timpul războiului civil prelungit. Anunţul oficialilor ridică mai multe semne de întrebare în timp ce restul lumii aşteaptă să vadă dacă SUA se va implica în mod direct în războiul sirian.
La finalul lunii august 2012, Obama i-a transmis o avertizare preşedintelui sirian Bashar al-Assad în care avertiza că folosirea armelor chimice ar însemna „încălcarea unei linii roşii”, ceea ce ar putea atrage „consecinţe enorme”.
Obama a subliniat că statul sirian „va fi tras la răspundere” dacă va „face greşeala tragică de a folosi acele arme”, luna trecută în timpul unei vizite în Orientul Mijlociu.
Într-un editorial publicat pe pagina online a reţelei de televiziune CNN, jurnalistul Frida Ghitis analizează atât posibilele soluţii pe care Statele Unite le-ar putea avea în vedere, dar şi cele mai probabile consecinţe care ar putea decurge în urma unui răspuns sau a unui non-răspuns al administraţiei americane.
S-ar părea că Obama este pus astăzi faţă în faţă cu propriile cuvinte, în timp ce miza pusă în joc este enormă. Statele Uite ale Americii au mai multe opţiuni pe care le-ar putea pune în aplicare, fără să implice trimiterea mai multor militari în zonele de conflict.
În primul rând, SUA are capacitatea de a oferi mai mult sprijin anumitor grupuri de rebeli. Cu toate acestea, administraţia de la Casa Albă este reticentă faţă de această idee, deoarece radicalii islamişti, printre care se numără şi afiliaţi ai grupării teroriste al-Qaeda, au devenit o parte importantă din forţele combatante anti-Assad.
Însă este posibilă diferenţierea grupurilor care împărtăşesc o ideologie apropiată cu valorile şi politicile promovate de Statele Unite. Acei luptători ar trebui să primească armament atent selecţionat pentru a-şi întări forţele în luptele cu forţele guvernamentale şi pentru a se alătura opoziţiei, scrie jurnalistul.
NATO poate apăra sirienii
O altă măsură ar putea fi crearea unor zone de refugiu sau spaţii cu interdicţie aeriană, unde civilii şi luptătorii din opoziţie ar putea fi protejaţi de NATO. De asemenea, o soluţie ar putea fi distrugerea celor mai importante depozite de armament ale lui Assad în timpul bombardamentelor aeriene. Este o opţiune riscantă totuşi, deoarece materialul distructiv s-ar putea răspândi.
Cert este că Washingtonul nu îşi permite să ignore propriile avertizări şi concluzii formulate de agenţiile de informaţii ale Statelor Unite, adaugă Frida Ghitis.
În cazul în care SUA ar face abstracţie de semnalele trecute, ar însemna legitimizarea folosirii armelor chimice şi înştiinţarea regimurilor care domină prin forţă că pot face uz de cele mai periculoase arme pentru a-şi perpetua dominaţia. Iar aceasta este o problemă care priveşte întregul Orient Mijlociu.
Mai mult de atât, ar putea lipsi de orice credibilitate avertismentele preşedintelui american, situaţie care ar putea atrage consecinţe serioase pentru stabilitatea şi pacea globală, ca să nu mai vorbim de securitatea Statelor Unite.
O reacţie este obligatorie
Până în prezent, administraţia Obama a rezistat în faţa presiunii de a lua măsuri mai dure faţă de regimul al-Assad. Mai mult de 70.000 de civili sirieni au murit deja, iar milioane de oameni au fugit din ţară pentru a se refugia în statele apropiate.
În ultimii doi ani, preşedintele american a optat pentru limitarea implicării Statelor Unite, respingând propunerile fostului Secretar de Stat Hillary Clinton şi ale fostului şef CIA David Petraeus de a ajuta la înarmarea anumitor grupuri anti-Assad atent alese.
Cu toate acestea, folosirea armelor chimice schimbă regulile jocului. Controversatul preşedinte Bashar al-Assad a recunoscut că Siria deţine un arsenal chimic impresionant, iar unităţile de fabricare şi depozitele sunt răspândite de-a lungul întregii ţări.
Oficialii americani au declarat că există încă multe necunoscute despre armele folosite în Siria. Chuck Hagel, Secretarul Apărării, a declarat joi că serviciile de informaţii ale Statelor Unite au ajuns la concluzia că forţele guvernamentale din Siria au folosit o cantitate redusă de arme chimice. Folosirea acelor „arme incontrolabile, mortale încalcă orice convenţie de război”, a adăugat Hagel.
Nu există soluţii pefecte
Primele acuzaţii de folosire a armelor chimice au apărut cu mai multe luni în urmă, însă un moment decisiv a fost pe 19 martie, când dovezile atacului din oraşul Alep a atras atenţia globală asupra Siriei.
Rebelii l-au acuzat pe Assad, iar Assad i-a acuzat pe rebeli. Mai mult de atât, guvernul sirian a cerut dovezi din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, însă ulterior a refuzat desfăşurarea investigaţiilor.
Având în vedere apariţia tot mai multor dovezi, specialiştii sunt de părere că al- Assad măsoară reacţia puterilor internaţionale prin testarea unor cantităţi limitate de arme chimice. În cazul în care nu va exista un răspuns potrivit, cel mai probabil vor urma experimente mai complexe, arată Frida Ghitis.
Este adevărat că SUA şi celelalte puteri internaţionale au puse pe masa negocierilor mai multe posibile soluţii, însă niciuna nu prezintă risc zero. Însă varianta cea mai riscantă ar putea fi tocmai întârzierea unui răspuns relevant şi ferm.