Previziunile făcute de CIA în 2000 pentru anul 2015: nu guvernele, ci marile organizaţii vor dicta cadrul internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2000, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a publicat un raport în care încerca să facă o radiografie a lumii anului 2015. Analiştii tratau cele mai importante subiecte, de la resurse energetice, cursa înarmării nucleare în Orientul Mijlociu şi topul puterilor economice la nivel mondial.

Lumea se află în pragul unei noi ere ce pare desprinsă din scenariul unui film din seria James Bond, în care chestiunile de importanţă internaţională sunt hotărâte într-o măsură tot mai ridicată de organizaţii puternice şi nu de guverne, scriau jurnaliştii cotidianului britanic „The Telegraph” în 2000, într-un articol despre raportul CIA privind lumea în 2015. 

Aceasta era cea mai sumbră previziune şi cea care urma să schimbe cel mai mult lumea în următorii 15 ani, avertizau analiştii CIA. De la alianţe între mari organizaţii criminale, precum Mafia şi Triadele Chineze, aceste grupuri „vor corupe lideri din ţări instabile, cu economii fragile sau în pragul colapsului, se vor insinua în grupurile bancare şi în companiile cu probleme, vor coopera cu mişcări politice insurgente pentru a căpăta controlul a mari arii geografice”, scria CIA în raportul de 70 de pagini, potrivit jurnaliştilor britanici. 

Veniturile acestor organizaţii vin din traficul de droguri şi de persoane, din afacerile cu materiale toxice şi deşeuri, arme, tehnică militară şi alte forme de contrabandă, fraudă financiară şi escrocherie. raport Global Trends 2015

„Guvernele vor avea din ce în ce mai puţin control asupra fluxurilor de informaţii, tehnologie, boli, imigranţi, arme şi tranzacţii financiare - legale sau ilicite”, era concluzia acestui capitol al raportului. 

În ceea ce priveşte terorismul, analiştii CIA avertizau că „de acum şi până în 2015, tacticile teroriştilor vor deveni tot mai sofisticate şi menite atacurilor în masă” - previziune ce s-a adeverit în următorul an, când SUA au fost ţinta celor mai grave atacuri teroriste din istorie, la 11 septembrie 2001. 

Apoi, CIA estima că Iranul şi Irakul vor elabora până astăzi rachete cu rază lungă de acţiune, capabile să efectueze atacuri nucleare asupra SUA. 

Analiştii anunţau o creştere a populaţiei mondiale la 7,2 miliarde de oameni, aşa cum s-a întâmplat, anunţând şi schimbarea dinamii între populaţia rurală şi cea urbană. „În Europa şi Japonia, imigranţii s-ar putea dovedi singura cale de a acoperi deficitele cronice din piaţa muncii, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a ratei natalităţii în stagnare.”

Calculele CIA nu au fost însă corecte în ceea ce priveşte Africa. „SIDA, foametea şi turbulenţele economice şi politice vor duce la scăderea populaţiilor din mai multe ţări”, arăta raportul. În realitate, populaţia totală a Africii a crescut în această perioadă de la 800 de milioane la 1,1 miliarde. 

Mult mai aproape de realitate au fost socotelile legate de sectorul energetic. „Resursele energetice vor fi suficiente pentru a acoperi cererea”, susţineau analiştii, reflectând actuala situaţie a resurselor tradiţionale, dar şi avansurile semnficative din sectorul neconvenţional. Totodată, aceştia îşi manifestau entuziasmul faţă de organismele modificate genetic, care „au potenţialul de a îmbunătăţi perspectivele celor un miliard de persoane subnutrite din lume”. 

Pe plan economic, ascensiunea Chinei era evidentă încă din 2000, cu oarecare rezerve: „Economia chineză va devansa Europa, urcând pe a doua treaptă a podiumului la nivel mondial, însă va rămâne în spatele Statelor Unite ale Americii. Economia Rusiei se va contracta până când va ajunge la 20% din valoarea economiei americane”.

După unele standarde însă, economia chineză a depăşit-o anul acesta pe cea americană, în timp ce declinul economiei ruse a fost ceva mai abrut decât se aşteptau. În 2013, Produsul Intern Brut al Rusiei s-a ridicat la echivalentul a mai puţin de 2.100 de miliarde de dolari, adică în jur de 12,5% din valoarea totală a PIB-ului american (16.800 miliarde de dolari în 2013). 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/previziuni" target="_blank">View the story "Previziuni" on Storify</a>]

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite