Misterioasele îmbolnăviri de la Havana: Ce indică un nou studiu efectuat la cererea diplomaţiei americane
0Boala misterioasă descoperită la diplomaţi americani aflaţi în post în Cuba a fost cauzată cel mai probabil de microunde direcţionate, arată un nou studiu.
Armele cu microunde par a fi la originea bolii misterioase apărute în rândul unor diplomaţi americani în Cuba. Cel puţin aşa dă de înţeles un nou raport, realizat de această dată de Academia Naţională de Ştiinţă la cererea Departamentului de Stat.
Autorii raportului nu indică vreun vinovat pentru undele de energie direcţionate, dar precizează că cercetări privind efectele microundelor au fost efectuate acum mai bine de 50 de ani în Uniunea Sovietică.
Primele cazuri de îmbolnăviri misterioase în rândul personalului diplomatic american la Havana au fost semnalate în toamna anului 2016, când Barack Obama se pregătea să predea ştafeta la Casa Albă lui Donald Trump. Mai mulţi diplomaţi americani şi membri ai familiilor lor s-au plâns de ameţeli, pierderea echilibrului şi a auzului, anxietate şi ceva descris drept „ceaţă cognitivă”, ceea ce a devenit între timp cunoscut sub numele de „Sindromul Havana”.
Un studiu academic efectuat în 2019 în Statele Unite a descoperit „anomalii la creier” la diplomaţii care se îmbolnăviseră la Havana.
Dacă regimul comunist de la Havana a respins acest raport şi orice implicare în aşa-numitele „atacuri sonice”, administraţia Trump a luat măsuri. Astfel, la scurt timp după ce Barack Obama normalizase relaţiile cu Cuba, Donald Trump a redus personalul diplomatic american la Havana, a expulzat diplomaţi cubanezi şi a emis o avertizare de călătorie din cauza unor „atacuri ţintite”.
În afară de Cuba, „atacuri sonice” au mai fost constatate în aceeaşi perioadă în rândul unor diplomaţi americani în China, dar şi în Rusia. Marc Polymeropoulos, ofiţer CIA care a participat la operaţiuni clandestine în Rusia şi Europa, a declarat că a suferit un astfel de atac în decembrie 2017 în camera sa de hotel de la Moscova.
Administraţia Trump nu a prezentat cifre exacte despre numărul victimelor. Conform presei americane, cel puţin 44 de diplomaţi americani în Cuba şi 15 din cei detaşaţi în China au fost examinaţi sau trataţi la Centrul pentru Leziuni ale Creierului de la Universitatea Pennsylvania. Cel puţin 14 diplomaţi canadieni la Havana s-au plâns de simptome similare.