Militarii, invidioşi pe angajaţii de la Securitatea Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Administraţiei de Securitate a Transporturilor (TSA) din Statele Unite pot cheltui din banii contribuabilor pentru uniformele de serviciu, anual, mai mult decât le este permis pe toată perioada carierei unui locotenent al Infanteriei Marine americane, în baza acordului de negociere colectivă, informează site-ul de ştiri „Washington Examiner”.

Noul acord de negociere colectivă permite TSA o suplimentare  fondurilor de la bugetul statului, deşi instituţia a fost acuzată de ineficienţă, eşuând în a-şi simplifica birocraţia sau din cauza breşelor în sistemul de securitate.

Angajaţii TSA vor avea fondurile destinate uniformelor de două ori mai mari”, au spus membrii Comitetului instituţiei într-un comunicat de presă. „Prin comparaţie, un locotement al Marinei primeşte o indemnizaţie acordată o singură dată, de 400 de dolari. Costul noilor cheltuieli pentru uniformele TSA este de aproximativ 9,63 de miliarde de dolari, anual (7,37 miliarde de euro).”

TSA a eşuat să reprezinte sectorul zborurilor publice şi nici nu a  pus accentul pe îmbunătăţirea procedurilor şi a protocoalelor, concentrându-se în schimb pe costumele cu cravată”, a declarat miercuri Mica.

TSA coordonează aproximativ 44.000 de angajaţi, dintre care peste 17.000 au votat ratificarea „primului contract de negociere colectivă, ceea ce le oferă o libertate mai mare în a-şi alege uniformele, schimburile de lucru, programele de muncă”, potrivit site-ului de ştiri american „The Star Ledger”. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite