Isteria utilizării armelor invizibile revine în actualitate în SUA după ce diplomaţi americani au căzut zictime unor „atacuri acustice“ în Cuba

Reşedinţa ambasadorului SUA la Havana

Departamentul de Stat american a dezvăluit recent că diplomaţi ai SUA aflaţi la post în Cuba au căzut victime unor „atacuri acustice“, care ar putea avea efecte pe termen lung asupra auzului lor. Deşi autorităţile americane iau în calcul folosirea unui dispozitiv pentru producerea unor astfel de leziuni, deocamdată nu există nicio dovadă în acest sens.

Cert este însă, notează „Foreign Policy“, că nu este pentru prima dată când autorităţile americane suspectează o ţară străină de folosirea unor arme invizibile împotriva diplomaţilor SUA. 

În 1965, de exemplu, la ambasada SUA din Moscova au venit lucrători din domeniul medical pentru a le recolta angajaţilor probe de sânge. Diplomaţilor SUA li s-a spus că medicii vor să vadă dacă au fost expuşi unui nou tip de virus, ceea ce nu ar fi fost neobişnuit într-o ţară renumită pentru iernile sale grele.

Numai că, în realitate, lucrurile stăteau cu totul altfel. „Studiul Viral Moscova“ era acoperirea pentru o investigaţie americană strict secretă privind efectele microundelor asupra oamenilor. 

Sovieticii erau suspectaţi că „bombardează“ misiunea diplomatică din Moscova cu microunde. Totuşi, „semnalul Moscova“, aşa cum numeau americanii procesul de iradiere, era prea scăzut pentru a le provoca oamenilor din clădire afecţiuni evidente.

Chiar şi aşa, americanii se temeau că sovieticii ar putea fi mai avansaţi decât ei în studiul microundelor şi nu excludeau ca aceştia să încerce să le folosească pentru a influenţa comportamentul diplomaţilor, dacă nu cumva chiar pentru a le controla minţile. Aşa că erau în căutarea unor modificări biologice asociate cu expunerea la microunde.

De această misiune se ocupa o divizie a Pentagonului - Agenţia pentru proiecte de cercetare avansată a apărării (DARPA), dar sarcini în acest sens reveneau şi  Departamentului de Stat şi Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA).

O „isterie“ specifică vremurilor

Deşi îngrijorările legate de controlarea minţii prin intermediul microundelor pot părea acum o chestiune născută din cel mai nefericit tip de paranoia din timpul Războiului Rece, în contextul anilor ’60, temerile păreau plauzibile, notează „Foreign Policy“.

Una dintre teoriile care circulau în SUA era că sovieticii ar încerca să influenţeze comportamentul diplomaţilor americani pentru a-i determina să comită greşeli referitoare la mesajele criptate, astfel încât specialiştii din fosta URSS să poată sparge codurile americane. Ca posibilă probă, americanii invocau fascinaţia sovieticilor pentru cercetările legate de efectele microundelor asupra sistemului nervos.

La un moment dat, în încercarea de a afla dacă „semnalul Moscova“ afecta comportamentul uman, în cadrul proiectului cu nume de cod „Pandora“, DARPA a început să testeze efectele expunerii la microunde asupra maimuţelor. Cum experimentul era strict secret, acesta trebuia derulat în laboratoarele guvernamentale, nu în cele universitare.

În decembrie 1966, responsabilul DARPA de acest proiect, Richard Cesaro, raporta cazul unei prime maimuţe care, ca urmare a expunerii la microunde, reacţiona mai lent în efectuarea unor comenzi prevăzute în experiment sau chiar se oprea în timpul lor.

Pornind de la aceasta, s-a luat în calcul chiar efectuarea unor teste pe oameni, însă, în cele din urmă, astfel de experimente nu au fost făcute. În plus, extinderea testelor pe maimuţe şi includerea unor noi metode de lucru au ridicat semne de întrebare referitoare la protocoalele folosite anterior şi, implicit, la rezultatele înregistrate. Ulterior, au fost ridicate semne de întrebare chiar cu privire la onestitatea lui Cesaro.

Ipoteză infirmată

Totuşi, un experiment cu privire la efectele microundelor asupra comportamentului uman a fost derulat. Fără ştirea celor incluşi în acesta. Astfel, în cadrul unui protocol experimental numit „Big Boy“ a fost analizat comportamentul marinarilor de pe nava USS Saratoga care lucrau pe punte şi erau expuşi radiaţiilor radarului existent, precum şi al celor care lucrau sub punte. Concluzia a fost că nu au existat efecte fizice sau psihologice asupra celor expuşi la un nivel redus de microunde.

La sfârşitul anilor ’60, comunitatea de informaţii a concluzionat că sovieticii foloseau radiaţii pulsante pentru a activa microfoanele ascunse în pereţii ambasadei SUA, şi nu pentru a controla minţile diplomaţilor. 

Chiar şi aşa, îngrijorările legate de „semnalul Moscova“ nu s-au stins uşor.