Fiul unui poliţist din SUA, susţinător al grupării Stat Islamic, arestat pentru complot terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul unui căpitan de poliţie din Boston, un susţinător al grupării extremiste Stat Islamic care plănuia să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, a fost arestat după ce a achiziţionat ilegal patru arme pe 4 iulie, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de Fox News.

Autorităţile afirmă că Alexander Ciccolo, în vârstă de 23 de ani, care a luat numele Ali Al Amriki şi a postat pe Facebook informaţii despre martiriu, a vorbit despre detonarea unui dispozitiv exploziv "în locuri unde se adună multe persoane, precum cafenelele din cadrul colegiilor". El a fost văzut achiziţionând o oală sub presiune similară celei folosite de autorii atentatului de la Maratonul din Boston.

Tatăl său a informat FBI despre comportamentul suspect al acestuia, potrivit MyFoxBoston.

"Conform unei cunoştinţe apropiate, acuzatul are un lung istoric de boli mintale, iar în ultimele 18 luni a devenit obsedat de Islam", a precizat Departamentul de Justiţie în motivarea arestării.

Familia Ciccolo a difuzat luni un comunicat în care a mulţumit autorităţilor pentru că au prevenit pierderea de vieţi omeneşti şi a rugat publicul să îi respecte viaţa privată.

Alexander Ciccolo plănuia iniţial să atace militari şi poliţişti, potrivit conversaţiilor pe care le-a avut cu un informator confidenţial, potrivit documentelor oficiale.

Ulterior, el şi-a exprimat dorinţa de a ataca o universitate neidentificată dintr-un alt stat american şi de a difuza live atacul pe Internet. El intenţiona să comită atacul până pe 31 iulie şi era conştient că putea fi ucis în operaţiune.

FBI l-a arestat pe Ciccolo după ce a achiziţionat armele de la informatorul confidenţial. El fusese arestat anterior pentru o infracţiune legată de consumul de alcool şi nu avea dreptul să cumpere arme. În timpul percheziţiei la apartamentul său, autorităţile au găsit cocteiluri Molotov parţial construite, două macete şi un cuţit mare.

După ce a fost arestat, Ciccolo a înjunghiat o asistentă în cap cu un pix, în timpul examinării medicale. El va fi audiat marţi în vederea confirmării detenţiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite