Casa Albă anunţă că Barack Obama a anulat vizitele prevăzute în Malaysia şi în Filipine, din motive bugetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american, Barack Obama, a anulat vizitele prevăzute în Malaysia şi în Filipine din cauza opririi parţiale a activităţilor statului federal, a anunţat miercuri Casa Albă, citată de AFP.

În cele două ţări, preşedintele american va fi înlocuit de secretarul de Stat John Kerry, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Prezenţa lui Barack Obama la două summituri internaţionale, şi anume la summitul APEC (Asia-Pacific), care se deschide luni în insula indoneziană Bali, şi la summitul Asiei de Est, la Brunei, este, de asemenea, sub semnul întrebării.

Preşedintele american trebuia să efectueze o vizită în Malaysia la 11 octombrie, apoi în Filipine, după care urma să participe la cele două summituri.

„Cele două vizite nu mai pot fi organizate din cauza paraliziei bugetare", a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională, Caitlin Hayden, referitor la etapele malaysiană şi filipineză prevăzute în cadrul turneului diplomatic asiatic al preşedintelui american.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite