Alegeri SUA 2016. Donald Trump promite, în discursul de învestitură, să pună americanii de rând pe primul plan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump (centru), la Convenţia Naţională a Republicanilor FOTO cleveland.com
Donald Trump (centru), la Convenţia Naţională a Republicanilor FOTO cleveland.com

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale, Donald Trump, şi-a luat angajamentul joi, în discursul rostit în marja Convenţiei de la Cleveland, să respingă ameninţările multiple cu care se confruntă în prezent Statele Unite şi să pună oamenii de rând pe primul plan, relatează BBC News.

Zugrăvind o imagine sumbră a stării în care se află naţiunea, el a promis că, dacă va fi ales preşedinte, Statele Unite vor intra într-o nouă eră.

„Vom readuce siguranţa, prosperitatea şi pacea în ţară. Vom fi o ţară a generozităţii şi căldurii. Dar vom fi şi o ţară a legii şi ordinii“, a spus el în discursul care a durat aproximativ o oră.

Mesaj pentru americanii de rând

Adresându-se „americanilor uitaţi“, car„ muncesc din greu, dar nu mai au un cuvânt de spus, el a subliniat: „Sunt eu vocea voastră“. „Am intrat în arena politică pentru ca cei puternici să nu mai poate bate oamenii care nu se pot apăra singuri. Nimeni nu ştie sistemul mai bine decât mine, de aceea numai eu pot să îl repar“, a declarat el.

Într-o distanţare de politicile republicane clasice, Trump a evocat în discurs şi tema acceptării drepturilor minorităţilor sexuale, pe care a prezentat-o prin prisma valorilor americane. „Voi face tot ce îmi va stat în putere pentru a ne apăra cetăţenii din minorităţile sexuale de violenţă, de ideologia străină a urii“, a spus el, în aplauzele unei părţi a publicului. „Ca republican, este o plăcere să vă aud aclamând ceea ce tocmai am spus“, a adăugat el.

Trump, despre moştenirea lui Clinton: moarte, distrugere, terorism şi slăbiciune

Într-un discurs menit să dea tonul campaniei pentru alegerile generale, Trump a încercat să le răspundă republicanilor care spun că cel mai bun de a unifica partidul divizat este să detalieze de ce nu ar trebui aleasă democrata Hillary Clinton la Casa Albă, relatează Reuters.

El a acuzat-o pe Clinton că a lăsat în urmă, la finalul mandatului de secretar de Stat, o moştenire a „morţii, distrugerii, terorismului şi slăbiciunilor“.

În timp ce mulţimea a scandat „Închideţi-o“ pentru modul în care a administrat politica externă a SUA, Trump le-a făcut cu mâna şi le-a spus: „Să o înfrângem în noiembrie“. Mii de susţinători strânşi în sala unde se desfăşoară Convenţia Republicană l-au aprobat zgomotos.

El a denunţat politicile rivalei sale democrate privind consolidarea naţională în Irak, Afganistan, Egipt , Libia şi Siria, care au fost introduse, într-o anumită măsură, de George W. Bush. El nu l-a menţionat, însă nominal pe ultimul preşedinte republican, care a lansat războaiele din Afganistan şi Irak. Omul de afaceri a subliniat totuşi că măsurile luate au înrăutăţit situaţia.

De asemenea, omul de afaceri a acuzat-o pe Clinton pentru dezvoltarea organizaţiei teroriste Statul Islamic şi a criticat faptul că este dispusă să accepte mii de refugiaţi sirieni.

„După 15 ani de războaie în Orientul Mijlociu, după miliarde de dolari cheltuiţi şi mii de vieţi pierdute, situaţia este mai proastă decât a fost vreodată înainte. Aceasta este moştenirea lui Hillary Clinton: moarte, distrugere, terorism şi slăbiciune“, a subliniat el.

Donald Trump

FOTO cleveland.com

Promisiunile lui Trump: schimbare, ordine şi lege, zid la graniţa cu Mexicul

În discurs, Trump nu a oferit prea multe detalii despre politicile sale, ci a preferat să se prezinte ca o alternativă modernă la politicienii tradiţionali, dispus să analizeze abordări noi la probleme dificile şi să facă oamenii de rând să nu se mai simtă abandonaţi.„Mesajul lui Hillary Clinton este că lucrurile nu se vor schimba niciodată. Mesajul meu este că lucrurile trebuie să schimbe - şi trebuie să se schimbe acum“, a adăugat Trump.

Referindu-se la valul de violenţe care afectează oraşele americane, candidatul republican a promis că va reintroduce legea şi ordinea, avertizând că 180.000 de imigranţi ilegali care au cazier judiciar „se plimbă liberi, ameninţând cetăţenii paşnici“. „Vom opri acest lucru“, a spus el, reiterându-şi promisiunea de a construi „un mare zid la graniţa“ cu Mexicul.

De asemenea, el a dat asigurări că va pune capăt rapid violenţelor ce au dominat paginile ziarelor în ultima perioadă, precum uciderea a cinci ofiţeri de poliţie din Dallas, în urmă cu două săptămâni.

„Am un mesaj pentru voi toţi: infracţiunile şi violenţa care afectează în prezent naţiunea noastră se vor încheia în curând. Începând din 20 ianuarie 2017, siguranţa va reveni“, a subliniat el, făcând referire la faptul că mandatul următorului preşedinte al SUA va începe pe 20 ianuarie.

Acordurile comerciale multinaţionale, înlocuite cu cele bilaterale

Pe plan economic, Trump a spus că va evitat acordurile comerciale mulţinaţionale, preferându-le pe cele bilaterale. El vrea să renegocieze NAFTA, acordul comercial dintre SUA, Canada şi Mexic. De asemenea, a anunţat că va penaliza companiile care îşi mută activitatea în străinătate, după care aduc produsele fabricate în alte ţări înapoi în Statele Unite.

„Nu vom semna niciodată acorduri comerciale proaste“, a subliniat Trump. “America pe plinul plan!”, a adăugat el.

Discursul lui Trump, în vârstă de 70 de ani, a pus capăt Convenţiei de patru zile care a subliniat lupta sa pentru a repara fisurile din Partidul Republican privind retorica sa agresivă antiimigranţi şi temerile legate de temperamentul său.

Evenimentul său a fost boicotat de o mare parte a elitei republicane, precum membrii familiei Bush şi candidatul republican la prezidenţialele din 2012, Mitt Romney.

Omul de afaceri newyorkez, care nu a ocupat niciodată o funcţie politică, a avut nevoie de o performanţă puternică joi seară, pentru a creşte în sondaje, în condiţiile în care democraţii se pregătesc de propria lor Convenţie, la Philadelphia, săptămâna viitoare. Aceste eveniment, în marja căruia Hillary Clinton va fi desemnată oficială candidată la Casa Albă, se anunţă mult mai bine pus la punct decât Convenţia Republicană.

La finalul discursului, familia lui Trump a urcat pe scenă alături de el, în timp ce baloane roşii, albe şi albastre şi confetti au fost lansate în sală.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite