Adresele secrete de email ale oficialilor americani îngrijorează opinia publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre subiectele care ocupă primele pagini ale ziarelor din SUA în ultimele zile are legătură cu presupusul email secret al preşedintelui Barack Obama. Însă o investigaţie a agenţiei de presă Associated Press a dezvăluit că o mare parte din membrii Administraţiei Obama apelează la aceeaşi metodă şi folosesc emailuri guvernamentale ascunse.

În timp ce schimbul de emailuri secrete între Obama şi diferiţi oficiali politici poate crea o suspiciune justificabilă, o declaraţie guvernamentală emisă recent arată că singurul scop al acestor conturi ascunse este să evite primirea mesajelor nedorite care ar interfera cu emailurile importante, potrivit publicaţiei „The Examiner”.

Amploarea fenomenului emailurilor secrete în rândul oficialilor americani rămâne necunoscută, în condiţiile în care majoritatea departamentelor din cadrul guvernului Statelor Unite ale Americii nu au reuşit să trimită încă listele cu adresele ascunse de email.

Associated Press a solicitat responsabililor americani aceste informaţii în urmă cu trei luni, invocând Legea Libertăţii de Informare (Freedom of Information Act/FOIA), însă nici până în prezent nu a reuşit să strângă toate informaţiile, au scris jurnaliştii de la  „Russia Today”.

Posibilitatea unui cont secret de email folosit de Obama, sau mulţi dintre oficialii numiţi de el, atrage atenţia asupra modului de aplicare a politicilor publice şi a transparenţei politicienilor. Existenţa unor emailuri guvernamentale secrete sugerează multor sceptici că oficialii americani încearcă să ţină departe de opinia publică o parte din activitatea lor.

De asemenea, o astfel de practică îngreunează responsabilităţile obligatorii ale unei agenţii americane. Aceasta ar trebui să afle emailurile ascunse şi să redirecţioneze mesajele, însă angajaţii desemnaţi cu această sarcină nu ştiu nimic despre conturile secundare, de cele mai multe ori.

În acelaşi timp, desfăşurarea investigaţiilor legale şi accesul la înregistrările publice sunt puse sub semnul întrebării atunci când  indivizii se lovesc de lipsa răspunsurilor concludente sau întârzieri foarte mari din partea oficialilor.

Părerile americanilor referitoare la acest caz sunt împărţite, unii dintre ei numind emailurile „ascunse” mai degrabă „private”. Aceştia apără drepturile oficialilor americani ce optează să îşi organizeze activitatea folosind două conturi, unul public, iar cel ed-al doilea ascuns. 

Pe de altă parte, există mulţi americani care sunt îngrijoraţi de obiceiurile politicienilor, condamnând obiceiul de a refuza în mod ilegal accesul la informaţii garantate de FOIA. Mai mult de atât, Obama a promis în prima săptămână a celui de-al doilea mandat că guvernul va deveni mai transparent.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite