Vladimir Putin îşi sărbătoreşte ziua de naştere printre animalele sălbatice, în Siberia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin împlineşte astăzi 62 de ani. Liderul de la Kremlin a hotărât să îşi sărbătorească ziua de naştere printre animalele sălbatice, departe de orice civilizaţie, tocmai în Siberia, informează agenţia Itar-TASS.

Este pentru prima dată când Vladimir Putin, în calitatea sa de preşedinte, decide să îşi sărbătorească izolat o zi de naştere.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că Putin va fi cazat de ziua sa într-o zonă situată la circa 300-400 de kilometri de cea mai apropiată localitate.

Purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii cu privire la programul preşedintelui, precum nici asupra apropiaţilor care îl vor însoţi.

„De-a lungul carierei sale prezidenţiale, Vladimir Putin nu şi-a luat niciodată zile libere pentru a-şi aniversa ziua de naştere. De data aceasta, a hotărât să facă altfel”, a spus Dmitri Peskov.

Presa rusă notează că în ultima perioadă Vladimir Putin a avut un program de lucru extrem de încărcat, acesta fiind principalul motiv pentru care liderul de la Kremlin a hotărât să îşi serbeze ziua astfel.

În această săptămână, preşedintele rus a promulgat o serie de amendamente legislative conform cărora manifestaţiile în Rusia vor fi interzise în intervalul nopţii (22.00 - 07.00), excepţie făcând evenimentele culturale şi sărbătorile.

Anul trecut, Vladimir Putin şi-a sărbătorit ziua de naştere pe insula indoneziană Bali, aflat acolo pentru a participa la summit-ul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).

Preşedintele rus este criticat puternic de majoritatea statelor occidentale pentru sprijinul oferit separatiştilor din Ucraina. Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană, au impus mai multe sancţiuni economice Rusiei pe fondul escaladării conflictului ucrainean. 


Citeşte şi:

Putin dezminte problemele economice ale Moscovei. Bancher: Rusia se va destrăma precum URSS

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins, joi, îngrijorările oamenilor de afaceri din Rusia potrivit cărora economia Moscovei se prăbuşeşte din pricina sancţiunilor Occidentului, informează Reuters.

Rusia nu prea se sinchiseşte de sancţiuni, dar ar putea intra în recesiune din cauza scăderii preţului la ţiţei, provocată de exploatările din şisturi

Rusia nu a avut prea mult de suferit până acum în urma sancţiunilor impuse de comunitatea internaţională, însă un element aflat în afara controlului tuturor părţilor lucrează acum în defavoarea „Marelui Urs“: preţul petrolului.

Rusia semnază un contract-mamut de 10 miliarde de dolari pentru construcţia de centrale nucleare în Africa de Sud

Africa de Sud a semnat o înţelegere în valoare de 10 miliarde de dolari cu Rusia, prin care se deschide calea pentru construirea, până în 2030, a opt reactoare nucleare cu o capacitate totală de 9.600 MW în cea mai mare economie de pe „continentul negru“, scrie The Moscow Times.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite