VIDEO Vladimir Putin se erijează în liderul lumii libere
0
Profitând de lipsa de determinare şi unitate a Occidentului în înfrângerea regimului Bashar al-Assad şi a jihadiştilor din Statul Islamic, liderul de la Kremlin a trecut la ofensivă de partea dictatorului sirian pentru a reface influenţa Rusiei în Orientul Mijlociu .
Avioane militare ruse au efectuat, ieri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei. Reuters precizează că şi forţele aeriene siriene au atacat regiunea. Potrivit informaţiilor, cel puţin 27 de persoane, printre care şi şase copii, au murit.
Khaled Khoja, lider al Coaliţiei naţionale siriene, cu sediul în Turcia, a declarat, citat de Reuters, că loviturile aeriene ruse în Siria au ucis miercuri cel puţin 36 de civili şi au vizat zone unde nu sunt prezenţi combatanţi ai Statului Islamic şi ai Al-Qaida.. „Toate ţintele raidului rus de astăzi deasupra Homs au fost civile“, a scris Khaled Khoja pe Twitter.
Khoja, care se află la New York pentru o întâlnire în marja Adunării generale a ONU, a spus că civilii au fost ucişi în cinci zone diferite.
„Zonele lovite în raidul aerian rus de la Homs au fost acelea care s-au luptat cu combatanţii SI şi i-au învins în urmă cu un an“, a spus el.
În acelaşi timp, comandantul unui grup de rebeli anti-Assad a precizat că acesta a fost lovit de tirurile ruse şi că opt insurgenţi din subordinea sa au fost răniţi. El a precizat că aceşti combatanţi au fost loviţi într-o zonă rurală a provinciei Hama, unde grupul îşi are cartierul general.
„Zona rurală din nordul Hama nu are o prezenţă a SI şi este sub controlul Armatei siriene libere“, a declarat pentru Reuters generalul Jamil al-Saleh, care a dezertat din armata siriană în 2012. Saleh a spus că grupul său era aprovizionat cu rachete avansate antitanc de puteri străine care i se opun preşedintelui Bashar al-Assad.
În acelaşi timp, o sursă diplomatică franceză citată de Reuters susţine că loviturile aeriene ruse par mai degrabă menite să-l ajute pe Bashar al-Assad vizând grupuri ale opoziţiei, decât îndreptate împotriva SI.
„Dacă este vorba de Homs, ceea pare să fie cazul, atunci nu sunt vizate poziţii ale Daesh (SI — n.r.) ci probabil grupuri de opoziţie, ceea ce confirmă că sunt efectuate mai mult în sprijinul regimului lui Bashar decât pentru a lupta împotriva Daesh“, a precizat sursa citată sub protecţia anonimatului.
Înainte, Putin a vrut să arate Occidentului că lucrează „în legalitate“. Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a autorizat utilizarea forţelor armate ruse în afara graniţelor ţării, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia este singura ţară care efectuează operaţiuni în Siria în mod legitim, la cererea autorităţilor acestei ţări.
Americanii, avertizaţi
Moscova a anunţat şi Washingtonul cu o oră înainte de începerea operaţiunii. Ambasada rusă la Bagdad a anunţat ambasada americană că ruşii „vor începe misiunile aeriene împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI) miercuri“, a declarat un oficial american, sub protecţia anonimatului.
Ambasada rusă „a mai solicitat ca avioanele americane să evite spaţiul aerian sirian în timpul acestor misiuni“, a spus acesta. Acest demers „nu pare să indice un rol foarte constructive“ al Rusiei în Siria, dar acest lucru „nu va afecta în niciun mod operaţiunile noastre“, a adăugat oficialul american.
Responsabilii americani nu au putut preciza care a fost impactul bombardamentului rus, nici cine a fost vizat în mod exact. Totuşi, un oficial american citat de Reuters susţine că loviturile aeriene ruse în Siria nu par să vizeze poziţii ale SI şi că acestea s-ar putea extinde şi în alte zone în afară de Homs. El a mai spus că avioanele coaliţiei conduse de SUA continuă să zboare în Siria în ciuda avertismentului rus să elibereze spaţiul aerian. SUA se află în fruntea unei coaliţii internaţionale care lansează lovituri aeriene asupra poziţiilor grupării Statul Islamic în Siria şi Irak.
În cadrul unei şedinţe cu membrii guvernului rus, Vladimir Putin a declarat că singura cale corectă de luptă împotriva terorismului este lupta împotriva acestuia în teritoriile deja ocupate de terorişti, „fără a aştepta până când ei vor ajunge în casa noastră“. „Singura cale corectă de luptă împotriva terorismului internaţional — iar în Siria şi pe teritoriile ţărilor vecine fac fărădelegi tocmai bande de terorişti internaţionali — este să acţionezi cu anticipare, să te lupţi şi să-i distrugi pe combatanţi şi terorişti în teritoriile deja cucerite de ei, fără a aştepta până când ei vor ajunge în casa noastră“, a spus Putin, citat de agenţia Tass.
Rusia şi-a informat partenerii străini în legătură cu planurile şi acţiunile sale în Siria, a dat asigurări preşedintele Vladimir Putin.„Toţi partenerii noştri au fost informaţi în legătură cu planurile şi acţiunile Rusiei în Siria“, a spus şeful statului rus.
Putin a subliniat că participarea Moscovei la operaţiunea antiteroristă în Siria se desfăşoară în baza dreptului internaţional, „în conformitate cu cererea oficială adresată Rusiei de către preşedintele Republicii Siria“.
În acelaşi cadru, Vladimir Putin a declarat că gruparea teroristă Statul Islamic a proclamat demult Rusia drept duşman al său. Preşedintele rus a subliniat că de partea teroriştilor luptă mii de persoane originare din diferite ţări şi „dacă ele vor avea succes în Siria, se vor întoarce negreşit în ţările lor, vor veni în Rusia'. 'Nu este un secret că aşa-zisul Stat Islamic a proclamat demult Rusia duşman al său“, a spus Putin.
Putin a precizat că Rusia va susţine armata siriană „cu atacuri aeriene, fără operaţiuni terestre“ şi că „nu intenţionează să se adâncească în conflictul din Siria“, ci va acţiona strict în cadrul dreptului internaţional.
Putin a primit şi „binecuvântarea“ Bisericii ruse
Angajamentul militar al Rusiei în Siria se înscrie în cadrul unui „război sfânt“ împotriva terorismului, a apreciat miercuri Biserica Ortodoxă rusă.
„Lupta împotriva terorismului este un război sfânt şi astăzi ţara noastră este, poate, cea care luptă cel mai activ“ pe acest front, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii, Vsevolod Ciaplin, citat de agenţia Interfax.
„Această decizie este în conformitate cu dreptul internaţional, cu mentalitatea poporului nostru şi cu rolul deosebit pe care ţara noastră l-a jucat mereu în Orientul Mijlociu", a adaugat el.
Unul dintre principalii reprezentanţi ai comunităţii musulmane din Rusia şi-a anunţat şi el sprijinul pentru angajamentul militar rusesc în Siria.
„Susţinem deplin folosirea forţelor armate ruseşti în lupta împotriva terorismului internaţional", a declarat marele muftiu al Rusiei, Talgat Tadjudin, citat de Ria Novosti.
Moscova a prezentat la ONU un proiect de rezoluţie privind coordonarea luptei împotriva Statului Islamic
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, le-a prezentat membrilor Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie pentru coordonarea acţiunilor tuturor forţelor care luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi altor organizaţii teroriste, informează agenţia de presă Interfax.
„Astăzi le-am prezentat membrilor Consiliului de Securitate proiectul unei asemenea rezoluţii. El se bazează pe documente adoptate anterior de Consiliu, cu accent pe desfăşurarea unor acţiuni contrateroriste concertate, cu respectarea normelor şi principiilor de drept internaţional“, a spus ministrul de externe rus.
Şeful diplomaţiei ruse a enumerat ţările a căror participare la reglementarea politică a conflictului sirian o găseşte utilă. Pe această listă au fost incluse Rusia, SUA, Arabia Saudită, Iranul, Turcia, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Qatarul. În afară de aceasta, în opinia lui Lavrov, ar fi utilă şi „ar majora şansele la succes“ ralierea UE şi a Chinei în lupta împotriva SI.
Potrivit lui Lavrov, Moscova îndeamnă la coordonarea eforturilor tuturor celor capabil să lupte împotriva SI şi la folosirea, pentru planificarea acţiunilor comune, a unui comitet de stat-major al ONU. În opinia sa, „acesta este exact acel caz când este nevoie de expertiza militară a membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate, pentru organizarea maxim eficientă a activităţii antiteroriste cu toate ţările din regiune“.
Lovitură de imagine
Robert Fisk, corespondentul „ The Independent“ în Orientul Mijlociu, susţine că strategia lui Bashar al-Assad şi a lui Vladimir Putin ar fi ca mai întâi să preia din mâinile islamiştilor oraşul antic Palmyra, ceea ce ar însemna o primă lovitură de imagine cu efecte în rândul lumii occidentale, dar şi în Orientul Mijlociu. Noi bombardiere ruseşti, rachete anti-blindate, tancuri T-90 ale Moscovei sunt pregătite acum pentru terenul deşertic. Una dintre cele mai moderne baze aeriene ale Siriei se afla la doar câteva zeci de kilometri de Palmyra, iar armata siriană pune la cale de luni întregi un atac în jurul oraşului, scrie corespondentul „ The Independent“ .
Apoi, următoarea miză este pentru regimul Assad este să ţină cu dinţii de oraşul Alep, care, odată căzut în mâinile jihadiştilor, va fi declarat imediat capitala califatului. De asemenea, armata siriană, ajutată de forţele ruse trebuie să păstreze libere drumul spre Liban şi Munţii Qalamoun de-a lungul graniţei libaneze.
Assad nu poate risca să lase Statul Islamic să controleze şi mai multe oraşe, însa Palmyra este o perlă ce urmează să fie recucerită, pentru ca lumea întreagă - total lipsită de sensibilitate - este mai preocupată de soarta ruinelor antice decât de oameni, notează Robert Fisk. Bătălia se va da probabil în următoarele trei săptămâni, anticipează Fisk, dar spune el, cum nicio confruntare din Orientul Mijlociu nu respectă un program, şi aceasta ar putea avea loc la începutul lunii noiembrie.
Cu siguranţă, Statul Islamic nu va sta cu mâinile în sân şi ar putea da o lovitură în centrul Damascului, de exemplu, aşa cum au încercat rebelii în urmă cu trei ani, susţine corespondentul de război al „ The Independent“ . Însă, o ofensivă de succes a armatei siriene, susţinută de forţele ruse, ar reprezenta pentru Putin un început pentru o nouă influenţă a Rusiei în Orientul Mijlociu.
Dar pentru preşedintele american Obama, premierul britanic Cameron şi restul liderilor occidentali, care au „bâjbâit“ prin Siria timp de patru ani, fără a reuşi să-l înlăture de la putere pe Assad sau să înfrângă Statul Islamic, ar reprezenta o lecţie umilitoare. Mai grav este că încrederea în Moscova ar putea părea o variantă mai bună pentru orice lider din Orientul Mijlociu decât să se bazeze pe sprijinul Occidentului, consider Fisk. În plus SUA şi NATO vor fi nevoite să negocieze cu Moscova în ceea ce priveşte viitorul Siriei. Iar asta ar fi ca un blestem pentru sutele de mii de refugiaţi sirieni care au dat năvală în Europa în căutarea unei vieţi mai bune, conchide Robert Fisk.