Un rus căutat pentru uciderea unui jurnalist al revistei Forbes în 2004 a fost reţinut în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Klebnikov, fost junalist la ediţia rusească a Forbes
Paul Klebnikov, fost junalist la ediţia rusească a Forbes

Un rus căutat după ce în 2004 l-a împuşcat mortal pe Paul Klebnikov, jurnalist Forbes, a fost reţinut în Ucraina, au anunţat serviciile secrete din această ţară, potrivit ABC News.

 Paul Klebnikov, născut în Statele Unite într-o familie rusă, era jurnalist la ediţia rusă a revistei Forbes. El a fost împuşcat în afara Moscovei, în iulie 2004.

Mulţi au crezut că această crimă are legătură cu investigaţiile pe care Klebnikov, în vârstă de 41 de ani, le făcea privind corupţia din Rusia şi zona de business. Klebnikov a investigat corupţia şi a căutat să facă lumină în închisa şi uneori violenta lume a afacerilor din Rusia.

 Serviciul de Securitate al Ucrainei a transmis sâmbătă, într-un comunicat, că a reţinut un rus care era căutat pentru mai multe crime, inclusiv cea comisă asupra lui Paul Klebnikov.

Numele lui nu a fost dezvăluit.

Trei oameni au fost acuzaţi, în 2006, că l-au asasinat pe jurnalist şi achitaţi. O curte de justiţie a cerut rejudecarea principalului suspect, însă el a fugit înainte ca acţiunea să înceapă.

Procurorii au bănuit că uciderea lui Klebnikov a fost dictată de un comandant cecen, care era subiect al cărţii lui Klebnikov „Conversations With a Barbarian”, apărute în 2003.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite