Staţia de metrou “Bucureşti”, inaugurată la Sankt Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Sankt Petersburg au inaugurat vineri staţia de metrou "Bucureşti" (Buharestskaia), a cărei denumire a provocat o serie de controverse, inclusiv o notă de protest din partea diplomaţiei ruse, transmite Agerpres.

La ceremonia de inaugurare a participat şeful administraţiei oraşului, Gheorghi Poltavcenko, potrivit Russkaia Slujba Novostei (www.rusnovosti.ru), care menţionează că în aceeaşi zi a fost inaugurată şi staţia de metrou Internaţională (Mejdunarodnaia). 

Comisia de toponimie a administraţiei din Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei) a decis în luna iulie, după mai multe dezbateri, să menţină denumirea staţiei de metrou "Bucureşti", în pofida nemulţumirilor unor locuitori ai oraşului, argumentând că arhitectura staţiei, care va fi inaugurată în decembrie, cuprinde deja imagini cu capitala României. 

În luna octombrie,  Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că staţia se va numi "Bucureşti". Într-o scrisoare adresată autorităţilor oraşului, citată de presa rusă, se menţiona că România este un stat care nu poate fi numit prietenos, iar relaţiile cu acesta stagnează.

Diplomaţia rusă mai menţiona că România susţine NATO, iar aceste motive ar fi fost suficiente, potrivit instituţiei, pentru a redenumi staţia aflată atunci în construcţie.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite