Siberia – Crimeea chinezilor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluând Crimeea de la ucraineni, Rusia a creat un precedent periculos pentru propria sa integritate teritorială. Avansând în vest, ea poate pierde un imens teritoriu în est – Siberia, la care chinezii se uită de multă vreme cu voluptate.

În articolul „Focarele separatiste ale Rusiei” am vorbit despre curentele secesioniste din unele regiuni şi republici divizate etno-confesional din Federaţia Rusă. Nu am menţionat atunci o regiune distinctă, cea mai vastă teritorial, în care de asemenea există premise pentru o eventuală detaşare teritorială în viitor – Siberia. Aceasta merită o abordare separată. Mai ales că acum lucrurile par să se precipite. În Parlamentul chinez deja este examinat un proiect de lege privind oportunitatea organizării unor referendumuri de autodeterminare teritorială în spaţiile populate compact de chinezi în Siberia; Beijingul s-a inspirat din modelul aplicat de Moscova în privinţa autodeterminării ruşilor din Ucraina [1]. Dar câte şanse au chinezii în pretenţiilor lor teritoriale şi care este situaţia reală din Siberia? Haideţi să vedem.

Primele viziuni separatiste au apărut în Siberia în secolul XIX, sub influenţa disidenţilor politici trimişi în depărtările siberiene pentru nesupunere faţă de puterea centrală. Astfel, decembriştii represaţi după 1825 au formulat pentru prima dată principiul „federalismului” în raport cu delimitarea Siberiei de restul Imperiului Rus ţarist. Decembriştii nu au menţionat caracterul diferenţelor identitare, ci au presupus doar delimitarea administrativ-teritorială; însă mai târziu alţi apologeţi ai separării Siberiei au vehiculat şi factorul identitar ca element de divizare [2]. În secolul XIX existase deja o tentativă de a crea o „Siberie pentru siberieni”, independentă de restul Rusiei, cu sprijinul politic ulterior din partea Statelor Unite [3]. Gânditorii politici de atunci proroceau că în viitor Siberia va fi în raport cu partea europeană a Rusiei la fel cum au devenit Statele Unite în raport cu Anglia – un stat aparte.

O altă încercare, mult mai însemnată, de declarare a independenţei Siberiei s-a produs în 1918, în timpul războiului civil. Iar după destrămarea URSS, în iulie 1990 a avut loc o conferinţă a reprezentanţilor regiunilor din Siberia la care s-a discutat iniţiativa solicitării dreptului la suveranitate pentru o Conferedaţie a Siberiei. În prezent, în Siberia sunt active mai multe organizaţii care cultivă ideea independenţei faţă de Moscova, inclusiv promovează aşa termeni ca „sibiryak”, „naţiunea sibirienilor”, „limba sibiriană”, iar unele evoluţii de ordin economic şi demografic ar putea într-un viitor nu foarte îndepărtat să contribuie la acceptarea acestor idei de către pături largi ale populaţiei, ideea separatismului fiind populară mai ales în rândul generaţiei tinere siberiene [4], [5].

Siberia se pare însă că va avea pe termen lung altă soartă decât visează “siberienii”. Pentru a înţelege ce se poate întâmpla, să privim tabloul demografic al acestui imens ţinut. Trei pătrimi (73,56%) din teritoriul Rusiei se întind de la Munţii Ural spre Extremul Orient. Acest spaţiu imens, numit Siberia, este populat de circa 40 milioane de ruşi, densitatea populaţiei fiind de numai 2 oameni la 1 km2, cu un sold al migraţiei negative [6]. Iar în imediata vecinătate se întinde Republica Populară Chineză cu aproape 1,3 mlrd de oameni, cu un apetit expansionist foarte puternic şi cu o presiune demografică şi emigraţionistă extrem de înaltă.

Este cât se poate de evident că echilibrul actual dintre spaţiile imense ruseşti şi populaţia imensă chineză este din ce în ce mai fragil.

În general, trebuie de remarcat că teritoriul vast al Federaţiei Ruse este, per ansamblu, un element de vulnerabilitate în epoca marilor competiţii demografice şi a migraţiilor în masă. Un procentaj tot mai mare al populaţiei din Federaţia Rusă se concentrează pe spaţii teritoriale tot mai dense. Astfel, pe un teritoriu format din trei cele mai mici regiuni federale, care reprezintă 16% din spaţiul total al ţării, locuiesc mai mult de 63% din populaţia Federaţiei Ruse [Платонов, 2011, p. 281-313]. Restul peste 80% din teritoriu este slab populat. De exemplu, Iacutia (Republica Saha), are o populaţie de 1200 mai mică decât India, deşi ca teritoriu aceste două regiuni sunt aproape identice. În Siberia, după cum vedem, există probleme similare – ceea ce o face vulnerabilă pentru o expansiune etnică din exterior, din China.   

Publicistul american Patrick Buchanan, autorul cărţii “Moartea Occidentului” (“Death of The West”), prezentase în lucrarea sa date statistice potrivit cărora la începutul secolului XXI în China erau cu 40 mln. mai mulţi bărbaţi decât femei. Presiunea luptei pentru spaţiul de trai şi femei la ei acasă, precum şi legile draconice în privinţa naşterii copiilor reprezintă un stimul puternic pentru aceşti bărbaţi să-şi încerce norocul în spaţiile vaste şi slab populate ale Siberiei [Бьюкенен, 2003, p. 68-69]. Şi, într-adevăr, realitatea este că partea Federaţiei Ruse care ţine de Extremul Orient este metodic populată de către chinezi şi coreeni. Către anul 2012, chinezii aveau luate în arendă spre prelucrare în aceste regiuni peste 600 de mii de hectare. În plus, chinezii au obţinut în 2011 dreptul să defrişeze aproape 1 mln(!) de hectare de păduri ce aparţin Rusiei. Iar coreenii au solicitat să le fie oferite spre arendă şi prelucrare circa 200 de mii de hectare. Există solicitări similare din partea altor ţări din Asia de Sud-Est, ca Singapore, Vietnam. Corespunzător, odată cu lărgirea spaţiilor de teritoriu arendat sporeşte şi numărul lucrătorilor asiaţi, care treptat ocupă demografic teritoriile pustiite ale Siberiei [7].

Potrivit aprecierilor oferite de către demografi la începutul anilor 2000, numărul estimativ al chinezilor în Federaţia Rusă era de aproape 400.000. Deja în 2008 unii experţi afirmau că numărul chinezilor depăşise cifra de 1 mln. sau chiar ar fi şi mai mai mulţi – câteva milioane, deoarece există comunităţi mari ale acestora nesupuse evaluărilor statistice. Chinezii reprezintă şi cea mai mare grupă de migranţi care trece anual frontiera Federaţiei Ruse, în căutare de locuri de muncă, de aceea an de an numărul acestora creşte constant [8]. Actualmente, ei reprezintă al patrulea cel mai răspândit grup etnic din Rusia, însă în prognozele specialiştilor se anunţă că la mijlocul secolului XXI chinezii vor reprezenta a doua cea mai mare etnie din FR, cu un număr de circa 10 mln de persoane, concentraţi în mod preponderent în Extremul Orient, aproape de graniţa ruso-chineză [9]. Periodic, în diverse localităţi siberiene se înregistrează ciocniri de proporţii între etnici chinezi şi ruşi, cu implicarea a zeci de persoane de ambele părţi şi după toate probabilităţile asemenea conflicte se vor înteţi în următoarele decenii, însă finalitatea confruntării e predeterminată [10]. 

Aşadar, pe termen lung, regiuni importante din Extremul Orient vor fi populate aproape exclusiv de către chinezi şi atunci separarea acestor regiuni de corpul Federaţiei Ruse va fi condiţionată de factorul etno-demografic; la fel cum a fost condiţionată etnic separarea regiunii Kosovo din Serbia, sau, mai nou, preluarea Crimeei de la Ucraina.

În 2001, profesorul sinolog de la Universitatea de Stat din Moscova, Vilia Helbras, a publicat cartea „Realitatea chineză din Rusia” (Китайская реальность России), în care vine cu argumente statistice în favoarea ideii de expansiune etnică inevitabilă a chinezilor în regiunile limitrofe ale Rusiei, datorată fluxului enorm de imigranţi chinezi şi natalităţii lor înalte.

În plus, copiii proveniţi din căsătoriile mixte ruso-chineze prezintă trăsături de fenotip chineze, fiind încadraţi în mod automat în categoria chinezilor.

Beijingul duce o evidenţă bine pusă la punct a situaţiei chinezilor aflaţi în emigraţie şi periodic organizează întruniri ale liderilor diasporelor, unde acestora li se explică obiectivele strategice şi li se oferă recomandări concrete privind modul în care trebuie să se manifeste în ţările-gazdă. Cu privire la Rusia, abordarea chinezilor este veche şi bine cunoscută: „Voi aveţi teritoriu, noi avem populaţie”. De aceea, diasporele chineze au indicaţia să creeze grupuri compacte şi să se dezvolte în direcţia formării zonelor autonome pe tot întinsul Extremului Orient şi al Siberiei; pentru ca într-o perspectivă îndepărtată să pretindă unificarea acestor autonomii cu ţara-mamă [11] [Гельбрас, 2001].

La rândul său, conflictologul rus Iuri Platonov face în cartea sa, „Expansiunea etnică” („Этническая экспансия”), o analiză critică a evoluţiei demografice în Federaţia Rusă şi ajunge şi el la concluzia că în viitorul cel mai apropiat Rusia se va confrunta cu riscuri foarte mari de ordin secesionist, în diverse zone ale teritoriului său. Cu privire la situaţia din Extremul Orient, Platonov prognozează că în următoarele decenii aceste regiuni vor fi dominate de componenta etno-confesională chinezo-budistă. Pe termen lung, această stare de lucruri ar putea crea premisele pentru ieşirea unor regiuni mari din componenţa Federaţiei Ruse, astfel încât teritoriul statului rus să se limiteze la frontierele Rusiei Moscovite din secolele XIV-XVI [Платонов, 2011, p. 352]. 

Nu doar sociologii şi politologii, ci şi persoane bine documentate din structurile puterii avertizează asupra pericolului destrămării Federaţiei Ruse. Îl voi cita în acest sens pe Viktor Cherkesov, important demnitar în serviciile secrete ruse, fost locţiitor al lui Vladimir Putin în perioada când acela fusese director al FSB (Serviciul Federal de Securitate (succesorul KGB)). Într-un articol publicat încă în decembrie 2004, Cherkesov a declarat următoarele, şocând opinia publică prin francheţea sa: “Trebuie să privim în ochi acest adevăr straşnic – adevărul despre o altă, a doua după descompunerea URSS, destrămare a ţării. Poate ultima. O destrămare după care continuitatea noastră istorică va fi consumată şi noi vom trece în categoria popoarelor lipsite de statalitate şi a civilizaţiilor “moarte”. (…) Pierzând statalitatea, toate aceste popoare, cel rusesc în primul rând, se vor pomeni aruncate într-o vâltoare a catastrofelor sociale, militare, criminale, demografice şi antropologice. În rezultat, putem repeta soarta multor popoare africane – pierderea a tot ce avem, cufundarea în haos şi genociduri intertribale” [12]. Cherkesov a fost dur criticat pentru declaraţiile sale panicarde, însă factorii care creează premise pentru asemenea evoluţii identitare şi secesioniste în Rusia aşa şi nu au fost neutralizaţi sau temperaţi. Ca şi multe alte ţări de pe mapamond, Rusia face parte din categoria statelor cu risc înalt de destrămare, menţinându-se deocamdată nu atât prin patriotism regional, cât prin injecţii financiare imense şi prin argumentul forţei militare impunătoare. Iar astăzi, Rusia a intrat într-un noi „război rece” şi are „duşmani externi” împotriva cărora să se mobilizeze. Dar e greu de spus dacă asta o va întări, sau o va slăbi şi mai mult.  

Surse bibliografice:

  • Китай учел крымский опыт и подкрадывается к Дальнему Востоку России // 18 марта 2014 / udf.by
  • Дело «сибирских сепаратистов» // ПостНаука. 24.08.2012 / postnauka.ru
  • Как Потанин и Березовский планировали отделить Сибирь // Толкователь. 02.07.2012 / ttolk.ru
  • Сибирский сепаратизм как угроза целостности России // 02.02.2010 / hvylya.org
  • Siberians – the new separatists? // by Natalia Antonova. The Moscow News. 11/04/2011 / themoscownews.com
  • Сибирь // ru.wikipedia.org
  • К колонизации России присоединилась Северная Корея // 31.01.2012 / ttolk.ru
  • Жизнь в России глазами китайских мигрантов // Александр ЛАРИН. Демоскоп Weekly. № 347 – 348.
  • 29 сентября - 12 октября 2008 / demoscope.ru
  • КИТАЙЦЫ В РОССИИ: УГРОЗА ИЛИ СПАСЕНИЕ?  // Интервью с Жанной ЗАЙОНЧКОВСКОЙ. Новая газета. 11.04.2002 / 2002.novayagazeta.ru
  • Китайцы на Дальнем Востоке ведут себя как оккупанты // Романов Александр. КМ онлайн. 3.07.2012 / km.ru
  • КИТАЙЦЫ ОККУПИРУЮТ РОССИЮ // Шломо Громан. 14 января – 20 октября 2002 / anguages-study.com
  • Виктор Черкесов, директор Федеральной службы РФ по контролю за оборотом наркотиков: Мода на КГБ? // Комсомольская правда. 28 Декабря 2004 / kp.ru
  • Платонов Ю.П. Этническая экспансия. СПб.: «Речь». 2011. 600 с.Гельбрас В.Г. Китайская  реальность России. Москва. ИД "Муравей". 2001. 320 с.
  • Платонов Ю.П. Этническая экспансия. СПб.: «Речь». 2011. 600 с.
  • Бьюкенен П.Дж. Смерть Запада. Москва.: Аст, 2003. 444 с.
  • Гельбрас В.Г. Китайская реальность России. Москва. ИД "Муравей". 2001. 320 с.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite