Ceea ce, la ora actuală, pare să fie şi extrem de posibil dacă ne luăm după cota enormă de popularitate pe care actualul preşedinte o are pe plan intern, ruşii părând a fi deloc sau extrem de puţin influenţaţi de şirul sancţiunilor internaţionale, cu efect negativ cert asupra economiei naţionale şi nivelului general de trai.

Dar, dincolo de consideraţii politice sau realităţi economice, explicaţia poate fi găsită într-un proces extrem de interesant şi excelent realizat din punct de vedere profesional, acela de construcţie a unei imagini de tip mesianic a lui Putin, garanţia, singura garanţie posibilă şi imaginabilă, pentru salvarea Mamei Rusii. Relevante pentru modul în care a fost concepută şi derulată operaţiunea sunt cuvintele spuse de unul dintre ideologii Kremlinului, Viaceslav Volodin, în prima zi a lucrărilor Clubului Valdai (Soci, 2014): Putin este Rusia şi cine se opune lui Putin se opune Rusiei.

Jocurile par să fie făcute, restul fiind un spectacol, iarăşi organizat pentru uz intern, ştiindu-se deja că observatorii internaţionali nu vor fi admişi să participe, în buna tradiţie a democraţiei serios controlate de autorităţile conştiente şi competente.

Se poate? Sigur că se poate.

Dar iată că, pe scena politică din Rusia, apare o primă contestaţie a puterii absolute a lui Putin, odată cu competiţia deschisă în interiorul Partidului Dezvoltării, până în acest moment aliat fidel şi de prima linie al lui Putin, pentru alegerea unui candidat propriu la alegerile prezidenţiale din 2018.

Gest politic care poate fi interpretat în două feluri, complet opuse. Ar putea să fie vorba despre o primă revoltă reală în cadrul forţelor politice care până în acest moment au susţinut necondiţionat acţiunile prezidenţiale. Cealaltă variantă ar fi cea a unei operaţiuni de dezinformare clasică care să se constituie ca răspuns la acuzaţiile şi ironiile din presa internaţională privind istoria unui învingător dintr-o cursă în care aleargă singur, dată fiind opresiunea oricărei mişcări de contestare reale şi de control cvasi-absolut a ceea ce a mai rămas din organizaţiile societăţii civile.   

În cazul primei variante, istoria pe care o relatează pe larg Nezavissimaia Gazeta (o puteţi consulta aici în original) are absolut toate elementele unui fulger pe cerul senin al politicii din Mama Rusie. Sunt prezentaţi cei patru candidaţi pe care Partidul Dezvoltării i-a selectat pentru o competiţie internă vizând desemnarea finală a candidatului la prezidenţialele din 2018: Alexandr Hurudzhi (secretar federal al partidului), Dimitri Marinitchev (ombudsman al Internetului), Dimitri Potapenko (membru al Consiliului federal al partidului) şi Oksana Dimitrieva (deputată în Consiliul din Sankt Petersburg). Competiţie în care, se pare, va lipsi chiar preşedintele partidului, Boris Titov, ombudsman pe problemele drepturilor întreprinzătorilor pe lângă Preşedintele Vladimir Putin.

Supriza neaşteptată, chiar de mari proporţii, o reprezintă trecerea bruscă de la atitudinea de sprijin total pentru Putin şi partidul său, la unele acuzaţii grave şi îndemnuri revoluţionare. Aşa chiar şi este, dacă-i ascultăm pe cei 4 candidaţi cum cer Preşedintelui Putin să renunţe la putere şi „să plece cu capul sus“ de pe scena politică pentru a face loc unor oameni cu adevărat capabili să stabilească relaţii cu lumea exterioară.

Toată lumea înţelege că, în 2018, ar fi util să avem la Kremlin un om nou care să fie în stare să transforme Rusia într-o ţară în care să ai chef să trăieşti“, susţine Alexandr Hurudzhi, care crede că viitorul preşedinte va trebui să se concentreze în primul rând pe îmbunătăţirea vieţii propriilor cetăţeni.

Foarte interesantă poziţia lui Dimitri Potapenko care afirmă că ruşii ar trebui să renunţe la venerarea lui Putin pentru a nu ajunge în situaţia unui stat de tip Turkmenistan şi al său cult exacerbat al personalităţii:

„Preşedintele este o funcţie şi nu un nume. Poporul trebuie să aleagă un conducător care să fie ori un bun jurist, ori un bun avocat. Iar politica noastră externă trebuie să fie făcută în strânsă cooperare cu partenerii noştri externi“.

Temele de politică externă au fost prezente, chiar la modul exploziv, în discursul lui Dimitri Marinitcev care a afirmat în mod limpede opoziţia sa faţă de războiul din Donbas şi în Siria, acolo unde nu mai trebuie să existe interferenţe, deoarece este vorba despre teritoriul unor ţări străine şi Rusia trebuie odată şi odată să înveţe să acţioneze urmând criteriile secolului XXI în care frontierele statelor sunt deschise în funcţie de criteriile economice.


FOTO EPA

Chiar explozie sau o mişcare politică foarte atent coordonată de strategii de la Kremlin? Să notăm cadrul special al acestui joc verbal de contestare a Preşedintelui în care ceva opoziţie, dacă nu există, chiar trebuie creată la modul convingător pentru opinia publică internaţională. Lucru care se impune după ce Alexei Navalny, marele contestatar al Preşedintelui Putin, cel care a denunţat în mod constant corupţia uriaşă din zona puterii, a fost condamnat de un tribunal din Kirov în luna februarie a acestui an, în primă instanţă, la 5 ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri. Sigur, în principiu, conform Constituţiei ruse, nu pot fi excluse din procesul electoral decât persoanele care au condamnare definitivă la închisoare dar, de fapt, condamnarea lui Navalny este sinonimă cu scoaterea sa din jocul electoral. Asta chiar dacă povestea de acum este o repetare a unui proces anterior, din 2013, care a dus la o condamnare definitivă a lui Navalny, tot pentru deturnare de fonduri, la cinci ani de colonie penitenciară şi la plata unei amenzi de 500.000 de ruble. Dar decizia respectivă a fost discutată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat „încălcarea drepturilor acuzatului“ şi a condamnat Rusia la plata unei sume de 79.000 de Euro către Navalny şi asociatul acestuia, Piotr Ofitzerov. În final, decizia judecătorească rusă a fost anulată.

Începând cu 1996, în Rusia nu au existat alegeri electorale reale, cei care se află la putere de 17 ani nu mai reacţionează la niciun fel de critică, mult prea ocupaţi să-şi rezolve propriile lor probleme financiare şi nu permit apariţia niciunei concurenţe“, spunea Navalny, absolut convins că regimul Putin nu va permite apariţia unei forţe contestatare.

Şi ajungem acum la al doilea scenariu, adică o construcţie atentă a unei asemenea „variante credibile“ care, aşa cum subliniază experţii citaţi de Nezavisimaia Gazeta, să aducă în faţă un personaj credibil de tipul Oksana Dimitrieva, o femeie care să introducă în joc aparenţe occidentale, vorbind pentru mediul de afaceri, convingătoare şi interesantă pentru acesta ca opţiune de vot dar neatingând cu nimic şi complet neinteresantă pentru bazinul electoral principal pe care se bazează Putin.

Nu este adevărat, spune Alexsei Portanski, profesor la Şcoala economică superioară de la Moscova, citat de La Libre Belgique: „Nimeni nu ar fi îndrăznit să-şi imagineze că Partidul Dezvoltării ar fi putut să fie în stare de o asemenea erezie. Desigur, Boris Titov nu era acolo, dar mi se pare de necrezut ca el să nu fi fost la curent cu ceea ce se spunea. Asta vrea să spună că nu mai este imposibilă ideea că Rusia poate exista fără Putin şi, în continuare, nu exclud alte surprize. În orice caz, ieri, nimeni nu şi-ar fi putut închipui o asemenea desfăşurare a evenimentelor, adică să vedem cum oamenii de afaceri îi spun preşedintelui să plece înainte să fie prea târziu“.

Vom vedea cine are dreptate. Şi cu ce cost pentru Rusia va fi o viitoare rămânere la puterea absolută a Gardianului Forţei, Vladimir Putin.