Rusia recunoaşte independenţa regiunii Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea, anunţă Preşedinţia Rusiei, citată de AFP.

„Rusia, ţinând cont de voinţa locuitorilor din Crimeea, exprimată prin referendumul din 17 martie 2014, decide recunoaşterea Republicii Crimeea ca stat suveran şi independent în care oraşul Sevastopol are un rol special”, precizează decretul.

„Decretul intră în vigoare în ziua semnării”, precizează Kremlinul.

Locuitorii regiunii ucrainene Crimeea s-au pronunţat cu o majoritate covârşitoare de 96,6 la sută, duminică, în favoarea unirii cu Rusia, în cadrul unui referendum considerat nelegitim de Kiev, de UE şi de Statele Unite.

De asemenea, Parlamentul Crimeei a proclamat luni independenţa peninsulei de Ucraina şi a cerut alipirea ei la Rusia. Toţi cei 85 de deputaţi au aprobat în unanimitate aceste decizii, aşteptate după victoria zdrobitoare a referendumului de duminică, şi a decretat naţionalizarea tuturor bunurilor statului ucrainean pe teritoriul său.Preşedintele legislativului de la Simferopol a anunţat, luni, că toate unităţile militare ucrainene cu sediul în Crimeea vor fi dizolvate.

O delegaţie din Crimeea, condusă de premierul separatist Serghei Aksionov, a sosit luni la Moscova. Un proiect de lege privind alipirea peninsulei la Federaţia Rusă urmează să fie supus la vot, vineri, în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlementului rus.

Tot în cursul zilei de luni, miniştrii de Externe ai statelor membre UE, reuniţi la Bruxelles pe tema Ucrainei, au ajuns la un acord privind impunerea de sancţiuni pentru 21 de persoane considerate responsabile de anexarea Crimeei de către Rusia, a comunicat şeful diplomaţiei lituaniene imediat după încheierea întrunirii. 

Marea Britanie a anunţat luni seară că va trata în continuare Crimeea ca parte componentă a Ucrainei, în pofida faptului că 97% dintre votanţi au aprobat în cadrul referendumului de duminică alipirea acestei peninsule ucrainene la Rusia, precizare publică realizată de ministrul de Externe, William Hague, într-un comunicat.

 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite