Raport: Rusia incriminează încetul cu încetul folosirea Internetului

Raport: Rusia incriminează încetul cu încetul folosirea Internetului

FOTO Arhivă

Rusia a condamnat anul trecut peste 43 de persoane la închisoare datorită mesajelor pe care acestea le-au postat pe reţelele sociale, a declarat luni Agora, un grup specializat în drepturile omului, care a precizat că oficialii incriminează încetul cu încetul folosirea Internetului în timp ce forţele de securitate încearcă să impună o justiţie de fier.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agora a prezentat luni un raport la Moscova privind „criminalizarea subtilă a Internetului”, în care sunt înregistrate anul trecut peste 115.706 de cazuri de restricţii privind libertatea pe Internet. Raportul a indicat şi o creştere a atacurilor fizice şi a condamnărilor penale, 43 de persoane fiind condamnate la închisoare, cu 11 mai multe decât anul trecut.
 
Într-o nouă tendinţă, cinci oameni au fost plasaţi sub izolare în spitale de psihiatrie, subliniază France24.
În ultimii ani peste zece milioane de site-uri au fost blocate în Rusia, mai puţin de jumătate fiind în urma unei decizii a instanţei, potrivit RosKomSvoboda, un grup pentru depturile pe Internet.
 
Raportul Agora a mai relatat o crimă şi 66 de cazuri de violenţă sau ameninţări împotriva bloggerilor şi a jurnaliştilor în 2017, fiind cel mai mare număr din 2011, când au început monitorizarea.
 
Deşi unele dintre măsuri care incriminează acţiunile de pe Internet includ legi anti-extremiste şi anti-separatiste, Agora subliniază că multe dintra condamnări s-au făcut pentru „incitare la terorism”, acuzele de acest gen crescând de 20 de ori mai mult în ultimii cinci ani.
 
Serviciul Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB-ului, care investighează infracţiuni majore împotriva statului, gestionează acum o treime din cazurile legate de libertatea de exprimare pe Internet – de la 16% cât era în 2015.
 
„Rolul FSB-ului creşte semnificativ. Devine de fapt principalul controlor al internetului din Rusia, atât din punct de vedere tehnologic cât şi ca principalul organ represiv”, se arată într-o concluzie a raportului.
citeste totul despre: