Polonia - 1939, Ucraina - 2014. Rusia va avea surpriza unei intervenţii NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia în Ucraina este una extrem de tensionată. Fără a avea un suport popular în rândul ucrainienilor, Rusia apelează la celebra sa tactică - intervenţia peste un stat suveran sub pretextul protejării populaţiei ruse.

În 1939 Polonia s-a aflat în situaţia în care acum se află Ucraina. Primul stat avea garanţii din partea puterilor democratice cu privire la integritatea sa teritorială.

După ce timp de aproape un deceniu Hitler şi-a consolidat poziţia pe plan intern, în plină criză de soluţii a trecut la anexări teritoriale. Cam acelaşi traseu l-a urmat şi Putin, care a preluat un imperiu în paragină, a eliminat orice formă de opoziţie şi a restricţionat controlul privat asupra resurselor naturale. Ca şi Hitler, Vladimir Putin a încercat în mod constant să forţeze pe plan extern - a încercat reacţia puterilor occidentale, capacitatea lor de acceptare.

În ambele cazuri vorbim de persoane cu grave probleme de personalitate. Să ne amintim că Putin se află de asemenea la limita vârstei la care mai poate antrena ceva istoric. Hitler a afirmat public că vârsta sa îl îndeamnă să acţioneze, la Putin complexul vârstei este vizibil în toate apariţiile sale publice. Prin diverse strategii acesta încearcă să îşi promoveze imaginea de bărbat forte, înconjurat de femei frumoase, care merge la vânătoare şi omoară urşi şi tigri, care ţine arma în mână în apropierea soldaţilor. Pe de altă parte putem vedea un bărbat nu foarte bine făcut şi în ultima perioadă din ce în ce mai apăsat de problemele de sănătate.

Ca şi în 1939 Europa democratică pare a închide ochii la abuzurile săvârşite de Hitler-Putin. A fost Siria, este susţinerea pentru Iran, este susţinerea din Coreea de Nord.... Oriunde se încearcă democratizarea unei lumi, eliberarea unui popor de sub un tiran, intervine Rusia cu susţinere logistică, financiară, politică şi cu echipamente militare.

La toate aceste abuzuri s-au tot închis ochii, dar deja atacarea directă a unui stat suveran reprezintă prea mult. În acest moment întreg sistemul mondial stă să cadă iar acest lucru se va face ca urmare a uzurpării încrederii în sistemul global de securitate.

În 1939 Hitler le spunea generalilor că Marile Puteri Occidentale se complac în conflicte interne şi nu vor avea curajul să sară în apărarea Poloniei.

image

Au inventat şi un pretext  -au îmbrăcat soldaţi germani în haine poloneze şi au generat un incident. Nimeni nu a crezut, decât poporul german, prins în mecanismul complex al propagandei naziste. Acelaşi lucru se întâmplă acum când ruşii sunt sechestraţi de cenzura media, complet acaparată de către Vladimir Putin şi securitatea sovietică. De fapt cenzura este tocmai semnul că Putin se pregătea de mai mult, fără să mai amintesc că în curând vom asista în Piaţa din Moscova la un Maidan(la Moscova au ieşit înainte de alegerile prezidenţiale sute de mii de oameni în stradă... acum acei oameni au un model şi cu siguranţă nu vor mai accepta un nou mandat Putin).

În 1939 Stalin, cel mai probabil modelul de forţă a lui Vladimir Putin, a motivat intervenţia în cealaltă jumătate de Polonie prin necesitatea apărării populaţiei ucrainiene. Situaţia se prezintă identic acum, când motivează necesitatea unei intervenţii armate prin nu ştim ce potenţiale abuzuri asupra ruşilor din teritoriile ucrainiene.

Hitler a avut însă atunci o surpriză foarte mare deoarece Franţa şi Anglia i-au declarat război. Existau tratate prin care acestea garantau graniţele Poloniei, aşa cum în aceste momente ONU este obligată să garanteze graniţele Ucrainei. Să nu uităm că aceasta a renunţat la întregul său arsenal nuclear în schimbul acestei promisiuni şi nu este permis a se ţine cont de acest lucru.

Arsenalul nuclear reprezenta un scut de negociere iar Ucraina a renunţat la el cu încrederea deplină în garanţii frontierelor.

Dacă nu vom garanta securitatea şi graniţele Ucrainei, atunci ce încredere mai poate avea Iranul că fără de armă atomică securitatea îi este garantată de sistemul global.

Deşi par a dormi (la noi cu siguranţă se doarme şi chiar mai mult decât înainte de destrămarea interbelică a României) am siguranţa că cel puţin SUA va lua măsuri ferme, adică în oglindă faţă de cele ale Rusiei. 

Dacă Uniunea Europeană  nu este capabilă a menţine echilibrul european, va fi nevoie de o împunsătură din partea Americii şi am garanţia că dacă lucrurile vor escalada vom asista la o ridicare a avioanelor NATO din bazele militare din Turcia, România şi Polonia, cele mai apropiate de Ucraina. 

În 1939 Puterea Armată a Germaniei Naziste era similară cu a restului Europei. Acum însă Rusia are un potenţial militar cu mult sub cel al NATO, aş putea spune chiar mediocru.  Am presupune că Putin ştie acest lucru, dar e foarte probabil ca acesta să nu mai raţioneze tocmai corespunzător.

În acest moment Crimeea este sub control total al armatei ruse. Avioane şi elicoptere militare transportă tehnică de luptă şi soldaţi astfel încât să facă din regiune un lucru imposibil de controlat.

O să spunem că ce treabă are NATO  cu acest lucru?  Binenţeles că nu se va folosi un mandat direct NATO, dar nici ONU nu se va putea ca urmare a dreptului de Veto al Rusiei. Cel mai probabil că se va folosi întreaga infrastructură NATO dar sub forma unei alte asumări.

Când Imperiul Otoman era în plină cădere, Rusia a încercat să îi dea o lovitură mortală. Şi atunci a avut marea surpriză că puterile occidentale au intervenit şi au împins-o în matcă pentru mai bine de jumătate de secol. Şi atunci Crimeea a fost principala ţintă a operaţiunilor militare.

Pe YouTube erau câteva filmuleţe ce prezentau dezastrul armatei ruse. În unele din ele se vedeau grave erori la lansarea rachetelor. De câteva zile au fost scoase. Până nu îl scot şi pe acesta, vă ataşez spre amuzament profesionalismul armatei ruse.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite