Liderul cecen Ramzan Kadîrov devine noua stea de cinema a Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a obţinut roluri în două filme. Într-unul dintre ele, joacă de bunăvoie rolul eroului principal, care trage cu mitraliera şi este înconjurat de vehicule militare. Al doilea film este un scurt documentar, în care Kadîrov este reprezentat drept un dictator crud.

Filmul artistic, pe care Ramzan Kadîrov l-a anunţat luni, printr-un trailer postat pe pagina sa de Instagram, se va chema „Cine nu înţelege, o va primi“, rolul principal fiind jucat chiar de liderul cecen. 

Rolul principal este foarte intens şi, după negocieri prelungite, am fost de acord să mi-l asum. Regizorul este autorul multor filme hollywoodiene faimoase“, a notat Kadîrov pe contul de Instagram, dar a refuzat să dea numele regizorului. Trailerul filmului anunţă că acesta va fi prezentat în cinematografe din întreaga Rusie.

În ultimele luni, o serie de scandaluri l-au „propulsat“ pe Kadîrov în fruntea politicii ruse. Liderul cecen pare să dea socoteală doar lui Vladimir Putin, faţă de care îşi manifestă frecvent afecţiunea, scrie „Moscow Times“.

Luni, Kadîrov a fost eroul unui documentar scurt, finanţat de fostul mogul al petrolului Mihail Hodorkovski, în care a anunţat repetate încălcări ale drepturilor omului în Cecenia şi l-a acuzat pe Ramzan Kadîrov că are o armată personală de 80.000 de luptători şi că deturnează fonduri federale.

Filmul, despre care Hodorkovski spune că a reprezentat motivul raidurilor efectuate de poliţie la Fundaţia Rusia Deschisă care îi aparţine, cataloghează abuzurile din Cecenia şi cuprinde şi interviuri cu jurnalişti ruşi proeminenţi, cu membri ai organizaţiilor non-guvernamentale şi cu analişti politici.

Aceasta este o persoană care a transformat Cecenia în propriul domeniu feudal“, spune Hodorkovski în cadrul documentarului intitulat „Familie“. Filmul, lung de 26 de minute, listează şi presupuse bătăi şi crime făcute de forţele de securitate cecene. Tot în documentar, se arată că fiecare cecen trebuie să contribuie cu bani la fondurile forţelor de securitate, din care Kadîrov şi-ar cumpăra cadouri scumpe şi ar plăti celebrităţile străine care-l vizitează.

În cadrul documentarului sunt prezentate şi interviuri mai vechi, în care Vladimir Putin îl descrie pe Kadîrov ca fiind „un fiu“, iar Kadîrov, cu lacrimi în ochi, îi jură credinţă lui Putin.

Documentarul „Familia“

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite