Leonardo DiCaprio va primi un premiu Oscar made in Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Leonardo DiCaprio va primi un Oscar made in Rusia. Mai multe femei din estul Siberiei au decis să nu mai aştepte Gala premiilor Oscar din acest an, care va avea loc pe 28 februarie, şi au început să strângă fonduri pentru a-i oferi un „Oscar pentru popularitate“.

„Am început o strângere de fonduri pentru turnarea statuetei. Deocamdată, matriţa statuetei încă nu a fost realizată. Nu ştim încă nici suma totală a proiectului. Costul iniţial este de aproximativ 100.000 de ruble (peste 1.000 de euro). Nu contează, multe femei au început să ne ofere bani“, a dezvăluit entuziasmată Tatiana Egorova, una dintre organizatoarele iniţiativei.

Originară din Iacutia, o regiune pitorească din estul Siberiei, Egorova a precizat că statueta va fi gravată cu motive specifice zonei sale natale.

„Statueta reprezintă un bărbat de origine mongolă care ţine în mâini un vas ritual iacut (…) folosit pentru celebrarea solstiţiului de vară. Vasul, umplut potrivit tradiţiei cu lapte de iapă, este folosit pentru chemarea zeilor şi spiritelor. Statueta va fi turnată din argint masiv şi placată cu aur. Argintul este un metal sacru pentru poporul nostru. În cultura noastră, bărbatul care ţine în mâini un astfel de vas este  un bărbat inspirat, un reper de forţă morală şi spirituală. Noi credem că Leonardo DiCaprio este un simbol al libertăţii de creaţie, un bărbat care şi-a găsit vocaţia şi care nu ezită să-şi exprime talentul“, a subliniat ea.

Potrivit Tatianei Egorova, iniţiativa constituie o modalitate excelentă de a arăta lumii că arta poate uni popoare, relatează portalul Sputnik.

Leonardo DiCaprio urmează să afle peste trei săptămâni dacă va obţine premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, la care a fost nominalizat pentru interpretarea vânătorului legendar Hugh Glass în „The Revenant“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite