Istoricul Mark Galeotti, despre criticile generalului în rezervă Leonid Ivaşov: Retorica naţionalistă beligerantă a lui Putin nu convinge pe toată lumea

Vladimir Putin în conferinţa de presă cu Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Scrisoarea anti-război publicată de un general în rezervă este o notă utilă care reaminteşte că retorica naţionalistă beligerantă a lui Vladimir Putin nu convinge, în mod evident, pe toată lumea, comentează analistul şi istoricul Mark Galeotti apelul lui Leonid Ivaşov ca liderul de la Kremlin să nu declanşeze un război în Ucraina şi să-şi dea demisia dacă nu este interesat de soluţionarea problemelor reale ale Rusiei.

Rusia continuă să-şi reamintească, la fel ca lumea exterioară, că nu e pe deplin reprimată şi nici pe atât de monolitică pe cât pretind unii, în ciuda recentei înclinaţii a conducerii ei spre un autoritarism în toată regula. De altfel, riscul alunecării într-un război în Ucraina arată că opoziţia politică faţă de Kremlin nu se manifestă doar în rândul intelectualităţii liberale, ci şi în rândul naţionaliştilor, în percepţia cărora Putin nu este un patriot, ci un oportunist, îşi începe Galeotti comentariul publicat pe portalul The Moscow Times.

La sfârşitul lunii ianuarie, a fost greu de conceput că peste 5.000 de persoane au semnat o declaraţie publică - popularizată de Ecoul Moscovei - ce avertizează că „cetăţenii Rusiei sunt de facto ostaticii unui aventurism criminal” şi aruncă o „provocare deschisă” la adresa „Partidului Războiului care a fost format în cadrul puterii”. Este un adevărat act de vitejie din partea „suspecţilor obişnuiţi” pentru contestarea politicilor Kremlinului: personalităţi culturale, activişti pentru drepturile omului, disidenţi politici - în general o mobilizare a intelectualităţii liberale, constată istoricul britanic, un fin cunoscător al chestiunilor ruseşti.

Apelul generalului Ivaşov

Fapt demn de remarcat este acum apelul generalului în rezervă Leonid Ivaşov, un pro-sovietic care conduce o asociaţie a ofiţerilor din întreaga Rusie. Într-o scrisoare intitulată „În ajunul războiului”, generalul Ivaşov îi cere lui Putin să „renunţe la politica criminală de provocare a unui război” în Ucraina. Potrivit generalului în rezervă, principalele ameninţări la adresa Rusiei sunt de ordin intern, nu de ordin extern. Agravarea tensiunilor în jurul Ucrainei „are un caracter artificial şi meschin pentru unele forţe”, inclusiv din Rusia, afirmă Ivaşov. „Toate domeniile vitale, inclusiv demografia, sunt în degradare continuă”, subliniază el, enumerând drept cauze „incapacitatea completă şi lipsa de profesionalism a sistemului de putere şi de administraţie”, precum şi „pasivitatea şi dezorganizarea societăţii” „Conducerea ţării, realizând că nu este capabilă să scoată ţara din criza sistemică, a decis să intensifice linia politică spre distrugerea definitivă a statalităţii ruse şi exterminarea populaţiei indigene a ţării. Iar războiul este mijlocul care va rezolva această problemă”, conchide Ivaşov în numele ofiţerilor ruşilor.

În opinia lui Mark Galeotti, textul lui Ivaşov nu este surprinzător. Autorul aduce aminte că generalul în rezervă este un critic de lungă durată al regimului Putin, dar şi al Occidentului, iar organizaţia sa nu are pondere însemnată pe plan politic. Cu un număr necunoscut de membri, este mai degrabă o castă de pensionari şi ofiţeri în rezervă cu păreri naţionaliste extreme. Printre membrii figurează, de exemplu, colonelul Vladimir Kvacikov, din fostele forţe speciale Speţnaz, închis pentru tentativa de asasinare a politicianului Anatoli Ciubais în 2005, subliniază Galeotti.

Şi totuşi, textul lui Ivaşov reaminteşte faptul că Putin se confruntă, pe lângă opoziţia liberală prietenoasă cu Occidentul, cu influenţă asupra publicului şi aflată în atenţia jurnaliştilor, diplomaţilor şi academicienilor occidentali, şi cu o puternică critică din rândul naţionaliştilor care se interconectează cu elemente ale opoziţiei sistemice şi non-sistemice, precum şi cu elemente din aparatul de securitate de care depinde Kremlinul, notează autorul.

Criticile naţionaliştilor la adresa regimului Putin

La urma urmei, naţionaliştii şi monarhiştii au jucat un rol semnificativ în mişcarea Bolotnaia - care în multe privinţe a izvorât din protestele care au avut loc după „Marşul Rusiei” din noiembrie 2011 -, alături de liberalul Boris Nemţov, jurnalista Evghenia Albaţ, Eduard Limonov, liderul fostului Partid Naţional Bolşevic, şi Konstantin Krîlov, şeful Partidului Naţional Democrat, neînregistrat.

Criticile naţionaliştilor se concentrează în general pe denunţarea corupţiei şi a puterii arbitrare - credinţa că regimul Putin se înfăşoară cu steagul Rusiei în timp ce jefuieşte ţara. Alţii adaugă şi alte „păcate”.

De exemplu, Igor Ghirkin, alias „Strelkov”, consideră Kremlinul drept un cuib de trădători, deoarece, crede el, a trădat interesele reale ale Donbasului atunci când a renunţat la ideea de proclamare a unui stat „Novorusia” şi l-a forţat să abandoneze lupta pentru această cauză.

Cu toate acestea, problemele legate de corupţie, incompetenţă şi conducere arbitrară tind să fie temele comune ale criticii naţionaliştilor la adresa lui Putin.

De ce merită menţionat acest aspect? Deşi liderii naţionalişti manifestă adesea amatorism, sunt marginali şi neplăcuţi, totuşi au o rezonanţă uimitor de largă.

Acestea sunt puncte de vedere împărtăşite inclusiv de mulţi din cadrul Partidului Comunist (şi merită de remarcat faptul că Serghei Udalţov a ocupat, în multe privinţe, un loc de mijloc între cele două părţi) şi, de asemenea, de unii din cadrul Partidului Liberal Democrat.

Ele sunt adesea întâlnite şi în cadrul mişcărilor sociale naţional-patriotice pe care se sprijină uneori Kremlinul - de la cazaci la mişcarea de tineret militarizată Iunarmia.

Disidenţii cu epoleţi

Fapt important, aceste critici par să atragă o gamă largă de membri de rang mediu din cadrul aparatului militar şi aparatului de securitate: căpitani, maiori, chiar şi unii colonei - ofiţeri de carieră care nu au parte de viaţa răsfăţată a celor de la vârful conducerii şi care s-au alăturat structurii probabil din simţul datoriei şi îşi simt valorile respinse de către cei din vârful lanţului de comandă.

O parcurgere a conturilor de Telegram ale naţionaliştilor arată cât de puternică este critica lor la adresa conducerii ţării. Guvernul a presupus că asigurarea unor plăţi bune, de laude dese şi decorări frecvente ar aduce loialitatea. În cazul unora, fără îndoială, aceste lucruri funcţionează. Însă chiar şi soldaţii au o viaţă în afara armatei şi văd mai bine din interior păcatele sistemului.

Acesta este motivul pentru care Kremlinul a încercat atât de des să distragă atenţia şi să coopteze naţionalişti, cel mai recent procedând astfel cu mişcarea „Pentru adevăr” a scriitorului Zahar Prilepin, care între timp a fuzionat cu „Patrioţii Rusiei” şi „Pentru o Rusie Justă”.

Totuşi, astfel de gambituri eşuează într-un final, deoarece critica naţionalistă este în esenţă una morală, înrădăcinată într-un sentiment de nedreptate şi indignare, nu într-o structură politică sau alta.

Apelul lui Ivaşov este semnificativ, întrucât conţine frustrarea şi îngrijorarea resimţite într-o facţiune a scenei politice ruseşti care tinde să rămână în culise, dar care are, probabil, o influenţă mai mare decât oricare alta în cadrul forţelor de securitate, până la urmă garanţii supremi ai autorităţii lui Putin.

Încă nu putem vorbi despre o opoziţie activă pe această latură, dar este un memento util că politica rusă este mai complexă decât pare şi că retorica naţionalistă beligerantă a lui Putin nu convinge, în mod sigur, pe toată lumea, conchide Mark Galeotti.