VIDEO „Omul care repară femeile“. Destinul incredibil al doctorului Denis Mukwege, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace pe 2018

La doi ani după ce s-a aflat printre favoriţi pentru câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, doctorul Denis Mukwege (63 de ani) l-a câştigat anul acesta.

Unele destine impun respect şi admiraţie, aducând o mică lumină în cele mai întunecate locuri de pe pământ. Denis Mukwege este unul dintre acei oameni curajoşi. 

Timp de 20 de ani, acest fiu al unui pastor penticostal a asistat la atrocităţile din estul Republicii Democrate Congo. Război între ţările vecine. Războiul civil. Războiul etnic. De la sfârşitul anilor 1990, el a văzut cele mai cuplite tragedii prin care au trecut oamenii locului, dar mai ales femeile. 

În vârstă de 63 de ani, căsătorit şi cu cinci copii, dr. Mukwege ar fi putut să rămână în Franţa după ce şi-a făcut studiile la Angers (centru-vest). El a ales să se întoarcă în ţara sa şi să rămână în ea în vremurile cele mai sumbre.

Profund credincios, acest fiu de pastor pentacostal ”îşi trăieşte valorile în tot ceea ce face” şi ”nu abandonează niciodată”, spune o europeană care a lucrat cu el timp de mai mulţi ani la Panzi.

Prin lupta sa pentru demnitatea femeilor din Kivu, el este, de fapt, purtătorul de cuvânt al unor milioane de civili ameninţaţi de atrocităţile grupărilor armate sau marilor delincvenţi din Kivu, o regiune bogată în coltan, un minereu metalic.

Luat în vizor, el a scăpat ca prin urechile acului într-o seară, în octombrie 2012, unei tentative de asasinat. După un scurt exil în Europa, el s-a întors, în ianuarie 2013, la Bukavu.

Între două călătorii în străinătate, ca cea de anul acesta în Irak, pentru a lupta împotriva stigmatizării femeilor yazidi violate, doctorul Mukwege trăieşte în fundaţia sa de la Panzi, plasată sub protecţia permanentă a unor militari din cadrul Misiunii ONU în Congo (MONUSCO).

”Este un bărbat drept, just şi integru, dar care nu suportă mediocritatea” şi care vrea să facă din Panzi un pol de referinţă ”după normele internaţionale recunoscute”, spune despre el dr. Levi Luhiriri, un medic de la spital. Fundaţia sa este larg susţinută de Uniunea Europeană (UE).

 În 1999, dr. Mukwege înfiinează spitalul din Panzi. Conceput pentru a permite femeilor să nască, centrul devine rapid o clinică specializată în violuri, pe măsură ce Kivu se afundă în oroarea celui de-al doilea Război din Congo (1998-2003) şi volurilor lui în masă.

Acest război ”pe corpul femeilor”, cum îl numeşte medicul, continuă şi în prezent. ”În 2015, am observat o scădere sensibilă a violenţelor sexuale. Din nefericire, în 2016-2017, există altă creştere”, declarat el în martie pentru AFP.

Recompensat în Europa, în Statele Unite şi în Asia pentru acţiunea sa, acest colos care debordează de energie, cu o voce gravă şi blândă, a lansat în 2014 o mişcare feministă masculină - V-Men Congo.

El este imaginea unei campanii mondiale care îndemană marile multinaţionale să-şi controleze lanţurile de aprovizionare pentru a se asigura că nu cumpără ”minereul sângelui”, care contribuie la alimentarea violenţei în estul Congo.

Din 2015, de când RDC s-a împotmolit într-o criză politică pătată de violenţe, ”bărbatul care repară femeile”, cum îl prezintă un documentar despre lupra sa, a denunţat în mai multe rânduri ”atmosfera de oprimare (...) şi îngustarea spaţiului libertăţilor fundamentale” în ţara sa.

Noul laureat Nobel i-a încurajat la sfârşitul lui iunie pe congolezi ca mai degrabă ”să lupte paşnic” împotriva preşedintelui Joseph Kabila decât să mizeze pe alegerile prevăzute pe 23 decembrie, ”despre care ştim dinainte că vor fi falsificate”.

”Suntem conduşi de oameni care nu ne iubesc”, declara el în martie pentru AFP, reacţionând astfel la boicotarea de către Kinshasa a unei conferinţe umanitare cu privire la RDC.

Celor care îl cred tentat de politică, le răspunde că singurele care contează pentru el sunt bolnavele de la Panzi, dar că nu intenţionează să renunţe la libertatea sa de exprimare.

Mukwege a tratat mii de femei, unele de-a dreptul mutilate, efectuând zilnic până la 10 intervenţii chirurgicale, într-un program de 18 ore pe zi.  

În 2014 a fost recompensat de Parlamentul European cu Premiul Saharov, iar în 2015 a primit titlul de Doctor of Laws din partea Universităţii Harvard.