Turcia: 18 membri ai unui partid au fost arestaţi pentru că au participat la protestele împotriva lui Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 membri ai Partidului Socialist al Oprimaţilor (ESP) au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie vineri pentru că au participat la manifestaţii împotriva Guvernului în ultimele trei săptămâni în Turcia, a anunţat asociaţia avocaţilor CHD, relatează AFP.

Aceşti membri ESP, o mică formaţiune foarte activă în timpul mişcării de contestare, sunt inculpaţi pentru "aparteneţă la o organizaţie teroristă" şi "distrugere de bunuri publice", acuzaţii pentru care riscă maimulţi ani de închisoare, a precizat postul de ştiri NTV.

Poliţia a arestat marţi la domiciliu, în Istanbul, câteva zeci de membri ESP, a percheziţionat sediile unui cotidian, Atilim, şi unei agenţii de presă, Etkin, apropiate acestei formaţiuni. Alte arestări au fost operate în capitală, Ankara.

Ministrul turc de Interne Muammer Güler a evocat o operaţiune în care s-au operat 62 de arestări la Istanbul şi 23 la Ankara.

"Operaţiunea, pregătită de un an (...) vizează organizaţia teroristă MLKP (Partidul Comunist Marxist-Leninist), care a participat, de asemenea, la manifestaţii în Parcul Gezi", de unde a pornit mişcarea naţională de contestare, a declarat Güler.

În total, 24 de persoane au fost deja plasate în detenţie, în urma intervenţiei poliţiei, sâmbătă, în vederea evacuării Parcului Gezi, ultimul bastion al manifestanţilor care reclamau, de la 31 mai, demisia premierului turc Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit CHD, acest număr ar urma să crească.

Poliţia turcă a procedat la numeroase arestări, inclusiv a 600 de persoane, duminică, la Istanbul şi Ankara. Majoritatea acestor persoane au fost eliberate între timp.

Poliţia poate proceda la arestări preventive pe o perioadă de patru zile, potrivit legii turce, după care suspectul este prezentat unui procuror care ia o hotărâre privind o eventuală inculpare, plasare în detenţie sau eliberare.

Cel puţin patru persoane au murit, iar peste 7.800 au fost rănite în cursul acestor manifestaţii, cele mai violente împotriva Guvernului conservator AKP, partid rezultat dintr-o mişcare islamistă, venit la putere în 2002.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite