The Economist: Nu India a învins COVID, ci COVID a învins India. Preţul plătit pentru scăderea numărului de infectări
0Pentru moment cel puţin, India a scăpat de COVID, dar numai după ce virusul s-a epuizat pur şi simplu, trecând prin populaţie, îmbolnăvind şi omorând un număr uriaş de oameni, într-un val pandemic care a şocat întreaga lume, scrie The Economist.
La câteva luni după ce sistemul sanitar al Indiei s-a prăbuşit sub un val de infectări COVID, ţara poate răsufla uşurată. La timp pentru sezonul sărbătorilor hinduse, care a început deja, premierul Narendra Modi a anunţat pe 21 octombrie că India a administrat doza de vaccin cu numărul un miliard.
În oraşe mari precum Delhi şi Mumbai, spitalele COVID sunt aproape goale. Un medic de la un important spital public a observat că e mai greu acum să te infectezi cu virusul în Delhi decât oriunde în lume. Economia ţării e încă în proces de revenire, dar cifrele din vară au arătat mai bine.
„Cum a reuşit India să învingă pandemia?”
The Economist scrie că pandemia este de fapt cea care a învins India. În aprilie şi mai, lumea întreagă a privit cu oroare creşterea masivă a numărului de cazuri. Temerile erau justificate. India era practic prima ţară lovită de valul generat de varianta Delta – numită iniţial varianta indiană.
Numărul cazurilor zilnice de infectare depăşea 400.000, în condiţiile în care mulţi oameni bolnavi nici nu apucau să se testeze. Prin comparaţie, numărul cazurilor zilnice se situează acum între 11.000 şi 15.000.
Ferocitatea acestui val a oferit lecţii pe care unele regiuni ale lumii încă le mai învaţă în prezent. Mortalitatea în exces, calculată de experţi, sugerează că în jur de 4,6 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza pandemiei. Cei care au supravieţuit au atacat incapacitatea guvernului de a pune la dispoziţie vaccinul COVID. Apoi, la sfârşitul primăverii, numărul infectărilor s-a prăbuşit dramatic, la fel de dramatic precum crescuse iniţial.
90% din locuitorii din Delhi au anticorpi COVID prin imunitate naturală
Ce s-a întâmplat? O analiză a eşantioanelor de sânge publicată săptămâna trecută a arătat că mai bine de 90% din locuitorii din Delhi au anticorpi împotriva COVID. Ideea este că, după ce au înfruntat cea mai grea criză sanitară, indienii sunt acum în siguranţă mulţumită imunităţii naturale. Cifrele vorbesc singure. Ţara asiatică a depăşit în octombrie 34 de milioane de cazuri de infectare de la începerea pandemiei, o cifră depăşită doar de SUA, cu aproape 45 de milioane de contagieri.
Dar numărul real al cazurilor este mult mai mare, spun specialiştii, în condiţiile în care testarea nu este tot timpul disponibilă la scară largă, şi a fost cu atât mai puţin în timpul devastatorului val pandemic din primăvară. La apogeul valului COVID, premierul Narendra Modi nu mai apărea în ochii publicului. Acum însă, face tot posibilul pentru a-şi asocia imaginea de succesul campaniei de vaccinare, care a făcut ce-i drept progrese remarcabile.