Superputerile îşi vor relua dialogul: de noi ce se va alege?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o întrebare care priveşte şi România dar, evident, nu numai ţara noastră, parte, ca întotdeuna, din marile aranjamente de securitate. Un pachet care se renegociază în acest moment. Este un dialog anunţat a se desfăşura la cel mai înalt nivel asupra problematicilor globale şi care, fundamental, poate să evolueze în două sensuri.

Prima variantă este că s-ar putea continua suita de evenimente (dar şi viziunea politică generatoare a acestora) care a dus la ceea ce avem acum, adică o formulă din ce în ce mai clară de Război Rece cu două fronturi fierbinţi, cel din Europa şi cel care implică posibila situaţie confrontaţională cu China. Există o definiţie foarte limpede a acestei situaţii, prezentată cu o zi în urmă la Davos de Joe Biden, aflat la ultima sa mare apariţie pe scena internaţională în calitate de vicepreşedinte al Statelor Unite, atunci când a afirmat că Rusia reprezintă principala ameninţare la adresa ordinii liberale dorită de lumea occidentală..

Principala ameninţare... provine din acţiunile externe al căror scop este să provoace ruperea ordinii liberale internaţionale... Nu-mi voi cântări cuvintele, această mişcare est condusă în principal de către Rusiaiar Preşedintele Putin foloseşte toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a rupe puţin câte puţin din proiectul european, adăugând că, alături de Rusia se mai află şi China şi alţi câţiva actori din Orientul Apropiat. În acest moment, Putin „testează liniile de ruptură între ţările occidentale... obiectivul său este clar, să facă să se prăbuşească ordinea liberală internaţională”...

Avem, de cealaltă parte, anunţul lui Trump privind o deschidere anunţată şi o promisiune fermă pentru o negociere de mari proporţii, de tip geostrategic, între Casa Albă şi Kremlin. Una care ar urma să aibă la bază un tip de viziune globală asupra modalităţilor de rezolvare comună a crizelor majore ale prezentului, după modelul care a fost pregătit de cancelariile americană şi sovietică pentru pregătirea întâlnirii între Preşedinţii Bush şi Gorbaciov din septembrie 1980.

Cred că această a doua soluţie a fost deja preferată dintr-un motiv extrem de simplu: raţionamentul pragmatic, extrem de sec şi logic, exact asemenea argumentelor expuse de participanţii la reuniunea de la Malta, privind nevoia de a se ajunge la un acord. Noua negociere pleacă, după părerea mea, exact din punctul în care s-a terminat cea de la Malta, niciodată pe deplin rezolvată şi, din această cauză, creând conflictele care ameninţă acum pacea şi liniştea Europei. Raţionamentul va fi economic, al unei încercări de supravieţuire în comun şi de exploatare optimă a pieţelor şi resurselor în zone de influenţă care să beneficieze de un alt tip de securizare ca până acum.

Negocierea se va face pe acest concept de securitate economică şi de aici se vor genera interesele specifice care vor construi şi nu reşapa ca până acum tabloul relaţiilor internaţionale.

În acest context trebuie să aşezăm spusele lui Trump care au generat atâtea reacţii emoţionale la liderii europeni, foarte îngrijoraţi de anunţul că ar putea urma şi modificări, schimbări sau chiar înnoiri de profunzime şi la nivelul structurilor supranaţionale existente. În cazul nostru, Donald Trump nu anunţă nimic nou atunci când, în cazul UE, evocă posibilitatea ca unele ţări membre să urmeze exemplul britanic sau, în cazul NATO, recunoscând importanţa organizaţiei, să spună că, în formula actuală, este "depăşită" deoarece reflectă interesele şi realităţile perioadei în care a fost creată, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Mulţi au fost cei care, profund greşit în opinia mea, au dedus că poziţia noii Administraţii de la Washington va semăna cu cea propusă, spre exemplu, de doamna Marine Le Pen în dorinţa sa de a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an. Adică o distrugere a formulei de Uniune Europeană şi o ieşire din NATO. Donald Trump nu a afirmat niciodată asta. Dimpotrivă. Cred că intenţia sa reală este cea de care vorbesc neîncetat şi liderii instituţiilor europene şi euro-atlantice, adică eficientizarea structurilor pe baza unei implicări naţionale mai puternice. Adică, cum se spune la Bruxelles de ani de zile, avem nevoie de o regândire a structurilor în favoarea unei Europe credibile. Ce înseamnă asta? O securitate europeană comună reală, politică externă şi de securitate comună bazată pe structuri în teren care să o facă credibilă, piaţă unică financiară şi monetară cu reguli din ce în ce mai puternic odată cu organisme de control şi verificare comune.

Nimeni, inclusiv Donald Trump, nu pune în discuţie necesitatea existenţei instituţiei esenţiale pentru spaţiul euro-atlantic care este NATO. Problema urgentă este capacitatea şi viteza de adaptare la noile tipuri de ameninţări, militare şi non-militare. Exact asta a spus, ieri, la Bruxelles, generalul Petr Pavel, Preşedintele Comitetului Militar al NATO:

„Sunt ferm convins că NATO este în prezent la fel de utilă cum era înainte (...), organizaţia se adaptează la noua situaţie... Putem discuta în mod evident amploarea, profunzimea şi ritmul de adaptare la noile ameninţări asupra securităţii aliaţilor... însă cred că utilitatea NATO nu poate fi contestată”.

Atât Trump, cât şi Putin (precum predecesorii lor care au negociat la Malta) ştiu foarte bine că o explozie a structurilor europene ar provoca un asemenea haos pe plan internaţional, ar afecta asemenea interese comune de supravieţuire economică şi socială, încât scenariul ar putea fi doar din categoria worst nightmare. Vor negocia pe subiectul Europa, exact aşa cum vor fi nevoiţi să negocieze pe subiectele următoare de pe listă: China, Arctica, Coreea de Nord, Iranul, Orientul Mijlociu, Magreb şi Africa Neagră, America de Sud. Dar Europa este şi va rămâne prima pe listă deoarece dezechilibrarea posibilă a Uniunii Europene înseamnă în primul rând debalansarea primei pieţe economice a lumii şi, eventual, prăbuşirea monedei euro şi a zonei pe care o defineşte.

Cum se vor reorganiza aceste instituţii europene şi euro-atlantice, vom vedea. Va trebui să aşteptăm să se confirme dacă evoluţiile acestea vor afecta cumva şi marea structură gerant de relaţii internaţională creată tot după finele războiului, adică Naţiunile Unite. Instituţie aflată în pierdere constantă de credibilitate, pradă aceloraşi jocuri ale grupurilor de interese opuse sau chiar profund contradictorii care, odată, au provocat colapsul Ligii Naţiunilor.

Dar, în toate acesta, avea două paliere distincte. Pe de o parte va fi negocierea SUA-Rusia, iar pe de altă parte, în paralel, ceea ce face Europa pentru propria sa supravieţuire ca entitate unitară. Cei doi jucători ai ecuaţiei sunt într-atât de mari încât cu greu mai pot relaţiona, în această lume globalizată, cu interesele, nazurile sau mofturile unei ţări anume. Pentru ei, ca acum, singurul argument convingător este capacitatea unei entităţi de a se dovedi utilă şi activă în ceea ce înseamnă securitatea (dar şi securizarea) marilor acorduri în zona lor de competenţă.

Este o discuţie care a început deja, iar noi suntem parte a ei. Cum anume va trebui să decidem singuri. Argumentele noastre, pentru a fi credibile în construcţia ofertei europene, trebuie să fie consonante cu priorităţile acestei pieţe şi să fie concepute în acord profund cu ceea ce anunţă partenerii strategici, în primul rând SUA.

Aşa cum Europa nu-şi poate permite gestul sinucigaş de a rămâne singură, nici România nu o poate face. Acum nu vorbim de preferinţe ideologice, ci despre interese strategice de supravieţuire. De altfel, aţi auzit până acum, în ceea ce au spus Donald Trump sau Vladimir Putin, vreo referire la grelele moşteniri ideologice? Nu. Exact ca la Malta, obiectivul este ce va să vină şi cine va participa la punerea sa în practică.

Cu ce ne vom alege? Nimeni nu va veni să ne dea vreun cadou. Ne vom alege cu ceea ce vom fi capabil să negociem, valorizându-ne atuurile, jucând solidar cu echipa pe care ne-am ales-o şi definind care ne sunt în mod foarte concret aşteptările în funcţie de viziunea în care ne enumerăm priorităţile naţionale de dezvoltare economică. Nu doar vorbe vor trebui aliniate, căci negocierile în cadrul diverselor paliere ale securităţii economice vor presupune oferte şi contraoferte foarte concrete, însoţite de asigurările şi garanţiile necesare. Dacă nu? Cel mai dramatic ar fi să nu ni se întâmple nimic, să fim lăsaţi la o periferie indiferentă a sferelor de influenţă, noi doar cu noi şi cu capacitatea noastră parcă nesfârşită de a ne urî unii pe alţii, într-un frenetic proces de auto-distrugere. Ceilalţi, acum, se ocupă să-şi găsească locul în jocul care reîmparte lumea. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite