SUA acordă dreptul de a opera zboruri comerciale spre Havana unui număr de opt companii aeriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele american Barack Obama, în vizită în Cuba la începutul acestui an FOTO AP
Preşedintele american Barack Obama, în vizită în Cuba la începutul acestui an FOTO AP

Departamentul Transporturilor din Statele Unite a decis să permită din această toamnă unui număr de opt companii aeriene americane să efectueze zboruri comerciale spre Havana, după ce primul zbor comercial al JetBlue Airways a aterizat miercuri pe aeroportul provincial cubanez din Santa Clara, informează Reuters.

Printre aceste companii se numără American Airlines, Delta Airlines, precum şi United Airlines.

Zborurile comerciale spre metropola cubaneză Havana sunt cele mai profitabile pentru companiile americane, care au primit anterior şi drepturile de a opera zboruri spre aeroporturile provinciale.

JetBlue a operat miercuri primul zbor comercial regulat între Statele Unite şi Cuba din ultima jumătate de veac, deschizând astfel un nou capitol în relaţiile dintre cei doi foşti inamici din perioada Războiului Rece.

Avionul JetBlue Airways a decolat la ora locală 10.05 (17.05, ora României) de pe aeroportul din Fort Lauderdale către aeroportul provincial cubanez Santa Clara.

Acest zbor face parte dintre cele 110 zboruri zilnice prevăzute prin acordul încheiat în februarie între Washington şi Havana.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite