Scandal pe averea lui Mandela

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai în vârstă nepot al fostului lider sud-african a fost dat afară din ferma familiei Mandela din Qunu, semn ce sugerează un conflict între membrii familiei lui Madiba.

Presa sud-africană a relatat cum încuietorile la reşedinţa în stil toscan construită de Mandela în satul natal, după eliberarea din închisoare, au fost schimbate de fiica sa cea mai mare, Makaziwe, joi. Apa şi curentul electric au fost oprite chiar în ajunul înmormântării lui Mandela, sâmbătă seara, susţine South African Times.

Makaziwe i-ar fi ordonat Mandla, nepotul cel mai în vârstă, care locuia la ferma din Qunu, să îşi ia vitele, porcii şi câinii de pe proprietate şi să plece.  

Familia lui Mandla şi prietenii apropiaţi, inclusiv mama sa, au fost îndepărtaţi în timpul funerariilor de stat organizate pentru Mandela duminică, fiindu-le refuzat accesul în cimitir.

Purtătorul de cuvânt al lui Mandla, Freddy Pilusa, nu a confirmat şi nici nu a infirmat această situaţie.

„Mandla nu vrea să se mai concentreze pe acest tip de lucruri“, a declarat Pilusa pentru The Telegraph. „Tot cea vrea este să păstreze şi să respecte moştenirea lui Madiba“.

În vârstă de 39 de ani, Mandla este fiul celui de-al doilea fiu al lui Mandela. De-a lungul timpului el şi-a promovat imaginea de adevărat moştenitor al fostului lider sud-african, devenind liderul satului Mvezo, unde bunicul lui s-a născut.

Makaziwe are 59 de ani şi este fiica lui Mandela din prima căsătorie cu Evelyn Mase. Şi ea aspiră la poziţia de lider al familiei.

image

Încă din luna iunie au apărut tensiuni între cei doi aspiranţi la conducerea familiei Mandela după modelul tradiţional aAfrican. Mandla a fost atunci acuzat că a mutat rămăşiţele tatălui său şi ale celorlaţi doi copii decedaţi ai lui Mandela de la Qunu la Mvezo.

Makaziwe a condus eforturile de a exhumat trupurile şi de ale readuce în cimitirul din Qunu, după ce a obţinut un ordin judecătoresc.

Familia lui Mandela îşi dispută atât controlul averii şi a proprietăţilor sale, cât şi dreptul de utilizare a numelui şi imaginii liderului sud-african, care sunt de altfel, o sursă importantă de venituri.

Makaziwe a organizat pregătirile de înmormântare ale tatălui ei în Qunu, în timp ce Mandla a vegheat timp de trei zile trupul neînsufleţit al lui Madiba, la Pretoria.

Luni, cel mai mare nepot declara că moartea bunicului lui „l-a durut ca o săgeată în inimă“.

Citeşte mai multe pe această temă

INFOGRAFIE Moştenirea lui Mandela, terfelită de scandaluri sexuale şi corupţie

La aproape 20 de ani de când Mandela înregistra o victorie zdrobitoare la primele alegeri democratice din Africa de Sud, politicienii de culoare care i-au urmat la putere sunt asociaţi cu corupţia, scandaluri sexuale şi fraude cu bani publici.

A judeca moştenirea lăsată de Nelson Mandela după faptele celor care i-au urmat la putere este incorect, dar reflectă realitatea Africii de Sud. La aproape 20 de ani de la primele alegeri democratice, ţara este marcată de corupţie şi lideri controversaţi, mulţi dintre ei anchetaţi penal.

VIDEO Nelson Mandela a murit. Povestea ultimului erou al planetei

Condamnat la aproape trei decenii de închisoare, adulat apoi de milioane de oameni, Nelson Mandela a murit la vârsta de 95 de ani. Viaţa lui seamănă cu vieţile personajelor mitologice, iar destinul său lasă o amprentă în istoria lumii moderne.

INFOGRAFIE Afacerea „Mandela”: eroul Africii de Sud devine o sursă de venit pentru săracii din ţară

Africa avea nevoie să-şi ascundă problemele şi să-şi promoveze eroul cu o mândrie cât mai mare, în timp ce liderii lumii nu trebuiau să rateze această oportunitatea de a fi pozaţi în timp ce iau parte la ceremoniile de înmormântare, potrivit unui editorial publicat de cotidianul britanic „The Telegraph”. Ultimele zile au fost marcate de o explozie comercială în Africa de Sud, ce demonstrează că moartea lui Mandela este benefică antreprenorilor.

Mărturia unui sud-african despre experienţele lui Nelson Mandela : „Unchiul meu a fost coleg de celulă cu Mandela”

Unul dintre ultimii eroi ai planetei, Nelson Mandela, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 95 de ani, lăsând în urma lui o moştenire greu de egalat. Una dintre mărturiile care scot în evidenţă o altă faţă a liderului sud-african vine din partea unui fost coleg de celulă, povestită prin intermediul nepotului lui.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite