Peste 1,5 milioane de şerbi în Qatar, ţara în care apa costă mai mult decât benzina. În ce condiţii lucrează imigranţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 80% din populaţia Qatarului sunt imigranţi care nici măcar nu-şi pot schimba locul de muncă şi nu pot părăsi ţara fără consimţământul angajatorilor. Aceştia reprezintă 95% din forţa de muncă a ţării care în ultimul an a atras investiţii străine în valoare de 45 de miliarde de dolari.

În 2010, Qatarul a avut cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, datorită rezervelor sale de petrol şi gaz natural. De altfel, emiratul arab localizat în sud-vestul Asiei a cunoscut uimitoarea dezvoltare tocmai mulţumită acestor resurse. Până în 1940, economia Qatarului se baza pe pescuit şi pe comerţul cu perle sălbatice. În ultima perioadă, însă, a cunoscut cea mai rapidă creştere economică la nivel mondial, de aproximativ 19% anual.

În ciuda creşterii economice, simplii muncitori sunt trataţi asemeni unor şerbi. Aproape 80% din populaţia de 2 milioane a emiratului arab este reprezentată de imigranţi care provin, în principal, din India(20%), Nepal (13%), Pakistan (7%), Sri Lanka (5%), Bangladesh şi Filipine (10%). Aceştia însă ajung de cele mai multe ori datori vânduţi celor care le-au asigurat transportul şi viza, devenind astfel victimele abuzurilor şi exploatării, avertizează „Human Rights Watch”.

Imigranţii sunt legaţi prin „kafala” de angajatorul lor. Însă ce este„kafala”? E un sistem de sponsorizare folosit pentru a monitoriza muncitorii străini din statele arabe din Golful Persic, „sponsorii” de naţionalitate arabă, de obicei angajatorii, fiind direct răspunzători de viza şi statutul legal al angajatului. Astfel, angajatorii le decid soarta: dacă se pot angaja în altă parte, dacă pot părăsi ţara, etc.

Însă viaţa celor din Qatar, ţara unde apa e mai scumpă ca benzina, este mai mult decât comodă. Nimeni nu-şi spală singur rufele sau maşina, nici nu-şi face curat în casă, fiindcă mai toţi au menajere, bone şi personal domestic.

În Qatar, nu există sindicate ale muncitorilor şi nici standarde minime pentru salarizare, însă potrivit unui institut statistic din emiratul arab salariul mediu este de peste 2.100 de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite