Preşedintelele Egiptului propune un nou tip de discurs religios musulman, pentru combaterea terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a cerut, într-un discurs rostit la Abu Dhabi, "combaterea terorismului printr-un discurs religios înnoit", relatează AFP.

"Amplificarea terorismului necesită o reacţie bine-gândită a comunităţii internaţionale", a declarat şeful statului egiptean.

"Această reacţie nu trebuie să comporte doar elemente militare şi privind securitatea, ci trebuie să includă politici pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală", a adăugat al-Sisi.

"Este necesar şi un discurs religios înnoit şi din care să fie eliminate idei false care îi pot conduce pe unii la violenţă", adaugă liderul de la Cairo.

"Fiecare ţară arabă trebuie să intensifice securitatea, căci suntem pe cale să ne autodistrugem", a adăugat al-Sisi.

Şefa diplomaţiei europene: UE trebuie să colaboreze cu ţări musulmane în combaterea terorismului

 Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, pledează pentru o alianţă între Uniunea Europeană şi ţări musulmane în ofensiva pentru combaterea terorismului, conform BBC News online.

"Ameninţarea nu este doar cea cu care ne-am confruntat la Paris, ci este vorba de ameninţări care se răspândesc şi în alte ţări ale lumii, începând cu ţările musulmane", a declarat Federica Mogherini înaintea summitului de la Bruxelles la care participă miniştrii de Externe ai statelor membre UE.

"Trebuie să intensificăm cooperarea în primul rând cu ţările arabe, în al doilea rând în cadrul Uniunii Europene. Trebuie să intensificăm schimbul de informaţii, trebuie să cooperăm mai mult", a spus Mogherini.

La reuniunea pe teme de securitate de la Bruxelles participă şi secretarul general al Ligii Arabe.

"Vom discuta cu secretarul general al Ligii Arabe despre modalităţi de consolidare a cooperării; avem nenoie de o alianţă, de dialog", adaugă Mogherini.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite