Premieră în Arabia Saudită. 20 de femei au fost alese în consilii locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru prima dată, femeile din Arabia Saudită au putut vota şi au putut fi alese
Pentru prima dată, femeile din Arabia Saudită au putut vota şi au putut fi alese

Pentru prima dată în istoria Arabiei Saudite, 20 de femei au fost alese în consilii locale. Rezultatale oficiale ale alegerilor locale de sâmbătă au fost prezentate pe 14 decembrie de Comisia electorală centrală.

A fost pentru prima dată că în Arabia Saudită femeile au avut dreptul să voteze şi să candideze, un progres remarcabil pentru o ţară în care femeile nu au voie să meargă singure pe stradă sau să conducă maşina. 

La scrutinul de sâmbătă au fost aleşi în total 284 asemenea consilieri. S-au înregistrat să voteze numai 130 de mii de femei, faţă de 1,3 milioane de bărbaţi, dar prezenţa la urne printre femei a fost de 82 la sută, dublă faţă de bărbaţi. 

Prezenţa la vot la cea de-a treia serie de alegeri locale organizate în Arabia Saudită a fost de 47,4 %, aproximativ 2.100 de candidaţi fiind aleşi în funcţii de consilieri locali în peste 280 de consilii locale, a anunţat Comisia Electorală Centrală din Arabia Saudită duminică seară.

Din cei 6.917 candidaţi la alegerile locale de sâmbătă în care femeile au putut vota şi candida pentru prima dată, 979 au fost femei.

Candidatele au obţinut posturi publice în mai multe oraşe, printre care şi capitala Riad, oraşul comercial Jeddah, regiunea Mecca, provincia nordică Al-Jawf şi cea estică Al-Ihsa, potrivit agenţiei naţionale de presă SPA.

La alegerile de sâmbătă, au fost puse la bătaie două treimi dintre locurile din cele 284 de consilii locale. Consilierii care vor ocupa locurile din treimea rămasă vor fi numiţi de Guvernul saudit. Consilierii locali vor avea mandate de patru ani. Participarea femeilor la alegeri a fost decretată în 2011 de regele saudit Abdullah.

Abdullah, care a murit în ianuarie, a impus ca 20% dintre membrii consiliilor ţării să fie femei.

Arabia Saudită a organizat primele alegeri din istoria sa în 2005, iar apoi în 2011, când au fost lăsaţi să voteze numai bărbaţii. În campania de acum, bărbaţii şi femeile au votat la secţii separate, iar legile saudite stricte despre segregarea de gen le-au interzis femeilor candidate să aibă întâlniri cu alegătorii de sex masculin în timpul campaniei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite