Prea „occupaţi” pentru lecţia din Taksim
0Astăzi nu avem ştiri. Viaţa e în altă parte, vorba lui Milan Kundera. În Turcia se întâmplă adevăratele ştiri, exprimarea cinică pentru o dramă eroică, indiferent pe cine susţinem. La Istanbul, poliţia intervine împotriva protestatarilor în forţă, pentru a elibera Piaţa Taksim. În timp ce Occupy Istanbul se transformă, noi suntem prea occupaţi pentru Taksim.
UPDATE: Alte două surse de live stream, în timp ce acum, la ora 1.55, poliţia intră în forţă pentru a câştiga teren.
CNN poate fi găsit aici (stream, nu transmisiunea postului)
Revista ”Vice” are un corespondent la Istanbul. Transmite de sus, din camera de hotel, după ce toată ziua a fost pe străzile din centrul capitalei Turciei. Din când în când, pe transmisiunea video, se aud scandări, se văd flăcări, se aude sinistrul zgomot al puştilor cu gaze lacrimogene. Apoi, se lasă liniştea. Pentru ca după câteva secunde să înceapă din nou scandările.
De unde le vine forţa oamenilor ăstora? Cât vor mai rezista. Sunt întrebări filosofice, puse de la Bucureşti. Biroul e călduţ, nimic nu se întâmplă.
Pe plaiuri mioritice există o singură ştire, o singură informaţie de care ar trebui să vă pese: schimbarea Constituţiei. Pe plan mondial, există o uriaşă ştire, evitată din păcate de mulţi dintre noi din lejeritate. Închidem ochii. În Turcia, oricât ar fi de lipsit de civism protestul oamenilor din Taksim, se întâmplă ceva care nu are de-a face cu democraţia. Agora turcească tinde să se transforme într-o confruntare violentă, până când protestatarii vor renunţa.
În timpul acesta, închidem ochii. În timpul acesta, marile puteri ale lumii tac. De ce? Pentru că nu e conflictul lor, deşi s-au băgat de multe ori în conflictele altora. Turcia, o ţară cu o economie fluentă, e măcinată de proteste venite parcă de nicăieri. A pornit de la un parc. Nu mai e despre un parc. E despre tot. E despre vocea oamenilor, e despre încercarea de a-i reduce la tăcere.
Cât preţ mai punem pe opinia noastră? Cât preţ punem pe reglementarea celor aleşi de către popor? Cât preţ mai punem pe cenzura care începe discret, dar care începe să aibă accent de bocanc? Ne interesează?
Acesta este un simplu mesaj al unui om care stă la un birou în Bucureşti. Este un mesaj care vrea să îndemne la trezire. Uitaţi-vă pe livestream. Nu vă cantonaţi de faptul că poate părea plictisitor, că poate vă deranjează. În viaţă, ar trebui să fim mai deranjaţi. Ne este prea lejer totul. Trecem uşor peste sunetul bocancului aruncat în faţă de prea mulţi. Uitaţi-vă pe Live Stream, iar apoi spuneţi-mi cum vă simţiţi. Nu, nu puteţi face nimic. Noi stăm acum şi ne uităm ca la o lecţie deschisă. Lecţie de protest şi democraţie. Nimic altceva.
Între timp, intraţi pe Facebook. Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, trimisul Radio France International vorbeşte despre ce se întâmplă acolo. În cuvinte şi în poze. "In Istanbul e aproape razboi civil. Politia fugareste protestatarii din Taksim pe strazile adiacente. Mastile simple nu mai fac fata la gaze. Nici urma de negociere sau discutii", scrie Laurenţiu pe profilul său de Facebook.
Centrul de Investigaţii Media spune următoarele, din cuvintele lui Ovidiu Vanghele: ”Aici la Istanbul e razboi civil. Sint zeci de mii de oameni pe strada si politia se lupta cu ei. Toti cei din Piata Taksim au fost atacati cu gaze si s-au refugiat in Parcul Gezi si in jos, pe bulevard. O parte dintre ei inca se lupta cu politia. Parcul e sistematic atacat cu gaze. Si, mult mai periculos, cu proiectilele de la cartusele cu gaze. Raniti, femei plangand, atacuri de panica, e rau de tot. Si mai rau e ca nicio parte nu pare sa cedeze”.
Intraţi pe Facebook pe pagina Ioanei Moldovan, veţi vedea de asemenea câteva fotografii bune de acolo. O puteţi găsi pe Ioana şi pe pagina The Guardian Witness.
Dacă vă pasă de ce citiţi, dacă vă pasă să fiţi informaţi, fiţi cu ochii aţintiţi la Istanbul. Eu nu eram în 1990 prea conştient, aveam doar un an. Dar cei care au trăit acele momente, să-şi amintească, dacă pot, zgomotul de bocanc de miner. Iar apoi să se uite pe Live Stream-ul din Turcia.
Ştirea e în altă parte. Nu în divorţul Elenei Udrea.
Lecturi suplimentare, din experienţa lui Mihai Mateaş şi Ştefan Mako, jurnalişti plecaţi cu autostopul la Istanbul găsiţi aici şi aici.
Între timp, Iepurele Mizantrop, cu o precizie a ironiei demnă de un cuţit elveţian, a postat astăzi această imagine:
Se încarcă comentariile...
