Oficialii de la Kabul anunţă că sunt pe cale să permită prezenţa forţelor militare SUA pe teritoriul afgan şi după 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii de la Kabul anunţă că sunt pe cale să permită prezenţa forţelor militare SUA pe teritoriul afgan şi după 2014. FOTO: Reuters.
Oficialii de la Kabul anunţă că sunt pe cale să permită prezenţa forţelor militare SUA pe teritoriul afgan şi după 2014. FOTO: Reuters.

Un nou acord militar între Afghanistan şi Statele Unite urmează să fie semnat la Kabul, document ce ar permite administraţiei de la Washington să rămână în Orientul Mijlociu şi după data oficială de retragere a soldaţilor americani, de la sfârşitul anului 2014, informează BBC.

O intervenţie telefonică de ultim moment a secretarului de stat american John Kerry a propus o nouă ofertă parţii afgane, în care administraţia de la Washington îşi recunoaşte o serie de greşeli făcute în Orientul Mijlociu, cerând totodată preşedintelui afgan să permită Statelor Unite dreptul de a rămâne pe teritoriul din Afganistan după 2014, dată la care se va încheia misiunea NATO.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui afgan, Hamid Karzai, a declarat că cele două părţi au convenit asupra prevederilor din acordul cadru ce vor oferi imunitate trupele americane faţă de legea afgană. Acest lucru le va permite militarilor americani să rămână în Afganistan după anul 2014 şi, de asemenea, să desfăşoare acţiuni militare dacă forţele SUA vor fi puse în pericol.

„Ambele părţi au convenit asupra prevederilor din scrisoarea trimisă de preşedintele Obama ce oferă dreptul militarilor americani de a fi prezenţi în Afganistan şi după 2014, precum şi a circumstanţelor în care această acţiune ar putea fi folosită abuziv”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Hamid Karzai.

Totuşi, o serie de neînţelegeri rămân între cele două state, în special din cauza dezacordului asupra asumării responsabilităţii pentru posibilele crime comise de forţele americane, după încetarea intervenţiei NATO.

„Cele două părţi fac progrese importante, însă nu am semnat momentan acordul”, a precizat Jen Psaki, purtător de cuvânt în cadrul Departamentului de Stat american.

Posibilul nou acord dintre cele două state vine în contextul în care anul viitor vor avea loc alegeri prezidenţiale în Afganistan. De asemenea, populaţia afgană este nemulţumită de prezenţa forţelor combatante ale SUA, recent circa 1.000 de studenţi protestând la Jalalabad faţă de menţinerea trupelor americane pe teritoriul naţional. Dacă noul pact de securitate va fi semnat, între 10.000 şi 15.000 de soldaţi americani vor rămâne în Afganistan după anul 2014.


Citeşte şi:

Manifestaţie în Afganistan împotriva menţinerii forţelor americane

O mie de studenţi au manifestat marţi, la Jalalabad, un oraş important din estul Afganistanului, împotriva menţinerii forţelor americane în ţară după retragerea NATO la sfârşitul lui 2014, subiect care urmează să facă obiectul unei dezbateri naţionale, la Kabul, începând de joi, relatează AFP.

Atentat sinucigaş cu cel puţin zece victime la Kabul. Talibanii vor să împiedice discuţiile despre pactul de securitate cu Statele Unite

Cel puţin zece persoane au fost ucise sâmbătă, iar alte 20 au fost rănite, într-un atac sinucigaş cu bombă în capitala Afganistanului, Kabul, talibanii din această ţară revendicând acţiunea.

Oficial SUA: M. Kogălniceanu, nod de transport esenţial pentru echipamentele ce revin din Afganistan

Însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, sâmbătă seară, la Constanţa, că baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan, informează Mediafax.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite