Navă civilă capturată de Forţele navale iraniene, în Golful Persic. SUA trimit avioane şi nave militare în zonă după acest incident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele navale iraniene au capturat marţi o navă-cargo în Golful Persic, echipajul de 34 de membri fiind transportat în Iran, anunţă surse militare citate de postul Al-Arabiya. Dacă iniţial, mass media făcuse referire la un cargou american, ulterior, s-a dovedit că nava aparţine companiei daneze Maersk.

UPDATE Televiziunea de stat iraniană susţine că echipajul navei de format din  marinari originari din Bulgaria, Myanmar, România şi Marea Britanie, căpitanul vasului fiind un bulgar, potrivit Agerpres.

Agenţia iraniană Fars a anunţat că înainte că nava a avut o dispută cu administraţia porturilor iraniene, instituţie care a obţinut de la un tribunal decizia de confiscare navei companiei daneze. 

Nava a fost direcţionată spre portul Shahid-Bahonar, care face parte din principalul complex portuar iranian de la Bandar Abbas.


Potrivit media britanice şi saudite, vasul comercial ar fi intrat fără permisiune în apele teritoriale ale Iranului. Cargoul a fost escortat către portul Bandar Abbas, pe coasta sudică a Iranului. Potrivit Pentagonului, navele iraniene ar fi fost în număr de cinci.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a declarat că nava se numeşte MV Maersk Tigris şi se află sub pavilionul Insulelor Marshall. Echipajul cargoului a ignorat iniţial navele de patrulare iraniene care i-au cerut să pătrundă mai mult în apele teritoriale iraniene, dar în cele din urmă s-a conformat după mai multe salve de avertisment, a declarat col. Steve Warren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, MV Maersk Tigris, care nu avea cetăţeni americani la bord, se afla în Strâmtoarea Ormuz când s-a produs incidentul.

Avioane americane şi distrugătorul USS Farragut au răspuns unui apel SOS al navei capturate şi monitorizează în prezent situaţia, a mai precizat sursa citată.

Potrivit Reuters, care citează date privind monitorizarea navigaţiei, cargoul Maersk Tigris s-ar fi aflat în apropiere de portul Bandar Abbas în jurul orei 15.30 GMT, în condiţiile în care destinaţia sa anunţată era portul Jebel Ali, din Emiratele Arabe Unite.

Contactat de Reuters, administratorul cargoului a refuzat să comenteze despre situaţia navei. MV Maersk Tigris este operat de compania Rickmers Ship Management din Singapore, care face parte din grupul Rickmers, cu sediul la Hamburg.

Agenţiei semioficiale iranienă Fars relata că nave militare iraniene au tras focuri de avertisment în apropierea navei cargo americane. Nava americană a fost escortată spre portul iranian Bandar Abbas.

La bordul navei americane sunt 34 de marinari, majoritatea americani.

"Forţele navale iraniene au confiscat o navă civilă americană care a pătruns ilegal în apele teritoriale iraniene din Golful Persic", a transmis agenţia semioficială iraniană Fars.

Pentagonul a confirmat că reprezentanţi ai forţelor iraniene au urcat la bordul navei cargo.

 „Membri ai forţelor navale iraniene au urcat la bordul navei Maersk Tigris, înmatriculată în Insulele Marshall“,  au declarat surse de la Pentagon, dând asigurări că nu au fost trase focuri de armă. Oficialii americani nu au putut spune dacă nava a fost escortată în Iran.

    

 Surse de la Pentagon, citate de Reuters, au anunţat că Statele Unite vor trimite avioane şi nave militare în Golful Persic, răspunzând semnalelor de alertă emise de nava cargo americană implicată într-un incident cu Forţele navale iraniene.

Distrugătorul USS Farragut şi avioane militare americane au fost mobilizate după ce nava americană Maersk Tigris a emis semnale de alertă, a comunicat Departamentul american al Apărării.

Curios este faptul că incidentul vine în momentul în care relaţiile dintre Teheran şi Washington au început să se dezgheţe după trei decenii de tensiuni, notează „The Independent“.

Negociatorii din SUA şi alte cinci naţiuni încearcă să încheie un acord până la sfârşitul lunii iunie prin care Iranul să se angajeze că renunţă la programul său nuclear în schimbul redicării sancţiunilor care au afectat economia ţării.

În această săptămână, Senatul SUA va începe dezbaterea unui proiect de lege care să permită Congresului să revizuiască potenţialul acord.

Şeful politicii externe a UE, Federica Mogherini are întâlnire marţi cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif la New York, pentru a purta discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului şi alte probleme de actualitate, a declarat un oficial al UE.

Cu toate acestea, nu se cunoaşte încă dacă incidentul de astăzi va fi abordate în cadrul reuniunii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite