Hamas a interzis sărbătorirea Anului Nou în Fâşia Gaza
0Mişcarea fundamentalistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a interzis sărbătorirea Anului Nou în locurile publice din enclava palestiniană, invocând ofensa pe care aceasta o aduce „valorilor şi tradiţiilor religioase“.
„Ministerul de Interne şi Departamentul Poliţiei nu au acordat autorizaţia niciunui restaurant, hotel sau vreunei săli pentru a celebra sosirea Noului An“, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei Ayman al-Batinji, explicând că celebrarea Anului Nou este „incompatibilă cu datinile, cutumele, valorile şi învăţămintele religiei noastre“.
Celebrarea a fost interzisă şi în semn de „solidaritate cu familiile martirilor Intifadei de la Ierusalim“, a adăugat Batinji, referindu-se la violenţele care au marcat în special Ierusalimul şi Cisiordania în ultimele luni, agitând spectrul unei noi Intifade.
De la 1 octombrie, atacuri ale unor palestineni izolaţi, majoritatea comise cu arme albe, şi ciocniri între tineri palestinieni şi soldaţi israelieni i-au costat viaţa pe 136 de palestineni, 20 de israelieni, precum şi pe un american şi un eritreean, potrivit enumerării AFP.
Marea majoritate a palestinienilor ucişi comiseseră sau încercaseră să comită atacuri, cu armă albă cei mai mulţi, dar şi cu maşini sau arme de foc, potrivit autorităţilor israeliene.
În cursul anilor precedenţi, restaurantele, hotelurile şi cafenelele din Fâşia Gaza erau autorizate să organizeze evenimente celebrând Noul An.
O sursă apropiată poliţiei din enclava palestiniană a afirmat că forţele de securitate vor pune capăt oricărei „sărbătoriri neautorizate“.
Fâşia Gaza, devastată de trei războaie în ultimii şapte ani — adăposteşte circa 1,8 milion de palestinieni, fiind una dintre zonele cele mai dens populate din lume. Acest teritoriu este supus unei blocade israeliene de când Hamas a preluat controlul cu forţa asupra lui în 2006, după o luptă fratricidă cu mişcarea Fatah a preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, care refuzase să cedeze puterea formaţiunii islamiste, învingătoare în alegerile legislative.