Frăţia Musulmană a negociat cu armata rezolvarea crizei din Egipt
0Oficiali ai Frăţiei Musulmane din Egipt au dezvăluit că sunt implicaţi în negocieri secrete cu armata egipteană, în ciuda represaliilor îndreptate spre liderii grupului, ca urmare a demiterii preşedintelui Mohamed Morsi.
Dezvăluirile au fost făcute după ce Frăţia Musulmană a anunţat că plănuieşte să mute protestele susţinătorilor lui Morsi în spaţii deschise precum Piaţa Tahrir, în centrul capitalei, acelaşi loc unde au fost organizate manifestaţiile împotriva grupului islamist, informează cotidianul „The Guardian”.
De asemenea, declaraţiile au apărut ca reacţie la eforturile guvernului interimar de a forma o nouă echipă de conducere a ţării, cu sau fără implicarea Frăţiei Musulmane, după ce liberalul Mohamed ElBaradei şi-a depus jurământul duminică, fiind numit noul vicepreşedinte al ţării. Premierul desemnat Hazem al-Beblawi a ales mai mulţi miniştri pentru noul său cabinet.
Un fost ministru din timpul mandatului lui Morsi, Mohamed Ali Bishr, a admis că s-a întâlnit săptămâna trecută cu înalţi oficiali din armata egipteană, pentru a discuta eventualele compromisuri asumate de cele două părţi.
Cu toate acestea, Bishr a adăugat că nu se aşteaptă la o nouă sesiune de negocieri, deoarece Frăţia Musulmană a cerut reabilitarea lui Morsi, condiţie obligatorie pentru continuarea dialogului. Dar pretenţia organizaţiei islamice este „o linie roşie” pentru armată.
„Noi sunt deschişi şi pregătiţi să vorbim cu toţi. Ei (oficialii armatei) ne-au contactat şi ne-am întâlnit, dar ei au vrut să continue pe calea loviturii de stat, iar noi ne-am împotrivit. Negocierile trebuie reluate de pe calea democraţiei şi a constituţiei”, a spus Bishr, membru al Frăţiei, în cadrul unui interviu pentru „The Guardian”.
Pe de altă parte, declaraţiile politicianului se contrazic cu cele ale unui alt membru din Consiliul Frăţiei, Mohamed Beltagy, care a negat anterior existenţa unor negocieri. Acesta a susţinut că organizaţia islamistă nu a discutat cu armata, după ce procurorii egipteni au anunţat că Morsi este anchetat pentru spionaj, incitare la violenţă şi deteriorare a economiei naţionale.
Bishr a dezvăluit că Frăţia ar putea fi de acord cu îndepărtarea lui Morsi, doar dacă ar fi mai întâi readus la preşedinţia Egiptului, pentru a-şi alege propria cale de retragere. Politicianul a adăugat că reinstaurarea constituţiei – suspendată de generalul Abdel Fattah al-Sisi – este obligatorie pentru reluarea discuţiilor. „Cerem să fie reinstaurată constituţia, în loc să fie suspendată, chiar dacă Morsi părăseşte biroul prezidenţial. Sau un referendum care să decidă dacă rămâne în funcţie sau nu”, a spus Bishr.
Potrivit unui al membru al Frăţiei care a negociat cu armata, Gamal Heshmat, oficialii militari au cerut organizaţiei islamice să elibereze străzile şi să nu mai îndemne egiptenii la proteste. „Dar noi nu putem să eliberăm străzile. Oamenii sunt liberi să protesteze şi să se exprime”, a spus Heshmat.
Până în prezent, armata nu a răspuns în mod oficial la propunerile Frăţiei, dar este puţin probabil să dea curs cerinţelor în forma lor actuală, relatează ziarul britanic.
Citele alte ştiri asemănătoare:
Armata din Egipt primeşte ajutoare în bani şi combustibil de la ţările bogate din Golful Persic
Statele din Golful Persic au oferit Egiptului un ajutor de opt miliarde de dolari (peste şase miliarde de euro), sprijinind armata ţării în eforturile de a îndepărta Frăţia Musulmană de la putere. Egiptul a primit banii la o zi după ce trupele militare au ucis zeci de susţinători ai mişcării islamiste, adunaţi în Cairo.
Egiptul, după lovitura de stat: criza, departe de a se fi terminat
La mai bine de o săptămână după lovitura de stat care a aruncat Egiptul în haos şi l-a îndepărtat de la putere pe primul preşedinte egiptean ales în mod democratic, ţara este în continuare divizată.
Procurorul general al Egiptului a dispus îngheţarea conturilor a 14 lideri ai Frăţiei Musulmane, în urma investigaţiilor care au loc după îndepărtarea preşedintelui Morsi.
Pentru premierul Turciei, Recep Erdogan, Mohamed Morsi este preşedintele legitim al Egiptului
Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că Mohamed Morsi, demis de armată, este singurul preşedinte legitim al Egiptului, conform ziarului turc „Today's Zaman“, citat de AFP.
Regimul Morsi, sabotat de birocraţia egipteană
Mohamad Morsi a fost demis printr-o lovitură militară, dar din ce în ce mai mult se confirmă supoziţia că regimul lui, a fost sabotat din punct de vedere economic, în primul rând prin crearea marilor lipsuri de combustibil şi prin desele întreruperi ale curentului electric.