Firmele militare private angajează pentru războiul din Ucraina: „Între 1.000 şi 2.000 de dolari pe zi plus bonus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anunţ pentru contractori privaţi FOTO BBC
Anunţ pentru contractori privaţi FOTO BBC

Cererea pentru contractori privaţi de securitate în Ucraina este în creştere, spun persoane din industria securităţii private, relatează BBC.

Site-ul de anunţuri de locuri de muncă în domeniul contractorilor militari şi securităţii private „Silent Professionals” a publicat o ofertă: „Foşti soldaţi vorbitori ai mai multor limbi străine” dispuşi să meargă sub acoperire în Ucraina pentru între 1.000 şi 2.000 de dolari pe zi  plus bonus pentru a ajuta la salvarea familiilor ucrainene.

S-a creat  o „frenezie pe piaţa” contractorilor privaţi în privinţa Ucrainei, spune Robert Young Pelton un expert canadiano-american în companii militare private (PMC).

Acesta a spus că aceşti contractori pot fi plătiţi cu sume între 30.000 şi 6 milioane de dolari pentru a extrage oameni din Ucraina. Costurile spre limita superioară sunt pentru grupuri de familii care vor să plece şi cu bunurile lor.

Preţul se stabileşte însă în funcţie de complexitatea misiunii de extragere, explică Tony Schiena, directorul executiv al „Mosaic”, o firmă specializată în colectarea de informaţii şi în securitate, cu sediul în SUA.

Costurile cresc în funcţie de numărul de oameni şi de cei care trebuie extraşi - copiii şi familiile sunt „cel mai dificil” de scos în siguranţă şi prezintă riscuri ridicate.

„Totul depinde de metodele prin care îi trecem”, spune acesta.

Schiena, un fost agent sud-african de informaţii, precizează că firma sa efectuează misiuni bazate pe colectare de informaţii, nu înarmate, iar clienţii săi sunt persoane fizice, corporaţii şi persoane cu expunere politică.

Contractorii militari străini declară însă că nu sunt angajaţi în luptele din Ucraina, ci au fost contactaţi de ONG-uri şi organizaţii umanitare din Ucraina, sau de ţări vecine, care au nevoie de persoane cu abilităţi specializate şi experienţă în zone de conflict.

„Majoritatea celor pe care îi trec peste graniţă sunt medici, asistenţi medicali, paramedici, asistente şi foşti militari din operaţiuni speciale - sau cu experienţă militară - veterani care au luptat şi ştiu cum stau lucrurile", a spus Mykel Hawke, un fost ofiţer al forţelor speciale din SUA, şi care a fost contractant în zone de război.

Pe de altă parte, contractorii occidentali sunt constrânşi de legile şi reglementările din propriile ţări, a spus Christopher Mayer, un fost colonel al armatei americane care a lucrat în misiuni contractate privat în Irak.

Sarcina lor este să protejeze oamenii, locurile sau bunurile, mai degrabă decât să se angajeze în lupte directe.

„Este acelaşi tip de muncă pe care o vedeţi în Statele Unite şi în alte părţi”, a explicat Mayer. „Deosebirea este că, în zonele de conflict, probabilitatea de a folosi forţa letală este mult, mult mai mare”.

Sean McFate, un fost paraşutist american şi în prezent contractor, e de părere că aceşti militari privaţi au de regulă aceleaşi set de abilităţi ca şi mercenarii.

„Oamenii vorbesc despre legitimitate şi despre cine este clientul. Nimic din toate acestea nu contează. Dacă poţi să faci una, o poţi face pe cealaltă”,  a adăugat el. 

 McFate spune că proliferarea companiilor care oferă aceste servicii pot fi un lucru bun, dar, în egală măsură, pot crea „haos şi dezordine”.

„În mod tradiţional, mercenarii prelungesc conflictul pentru profit.S-ar putea ajunge într-un punct la mijlocul secolului în care oamenii extrem de bogaţi să aibă armate private şi nu ştiu cum arată asta”.

Companii care au oferit servicii ofensive guvernelor sunt printre altele „Executive Outcomes” din Africa de Sud - care a luptat pentru Angola şi Sierra Leone în anii 1990 - şi „Sandline International” din Londra.

Simon Mann, fost ofiţer al forţelor speciale britanice, fondatorul Executive Outcomes şi Sandline, a declarat pentru BBC că perspectiva de a folosi contractori occidentali pentru misiuni ofensive în Ucraina este „foarte improbabilă” şi ar pune probleme juridice şi organizaţionale complicate.

"Cum [ar fi] finanţaţi? De cine ar fi comandaţi? Unde s-ar încadra în ordinea de luptă a Ucrainei? Ar fi înrolaţi în forţele armate naţionale înainte de orice operaţiune? Dacă nu, atunci care ar fi poziţia lor juridică? Victime? Acoperire medicală? Asigurare de deces şi invaliditate?"

    

Mann - care a primit o pedeapsă cu închisoarea după ce a fost acuzat că a condus o lovitură de stat destructurată în Guineea Ecuatorială, în 2004 - a spus că este la curent cu misiuni de evacuare în care sunt percepute 10.000 de lire sterline de persoană şi care sunt „în cea mai mare parte organizate de PMC, oameni care se întâmplă să aibă contacte la sol”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite