Filosof sloven: cât de slabă e credinţa musulmanilor dacă se simt ameninţaţi de o caricatură prostească?

Filosof sloven: cât de slabă e credinţa musulmanilor dacă se simt ameninţaţi de o caricatură prostească?

Caricatură publicată în primul număr „Charlie Hebdo” scos după atentatul comis în redacţia revistei

Filosoful sloven Slavoj Žižek a analizat evenimentele petrecute la sediul redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane, şi s-a întrebat cât de fragilă este credinţa extremiştilor islamişti dacă se simt ameninţaţi de o caricatură prostească.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cu toţii suntem acum şocaţi de atentatul teroriste din birourile Charlie Hebdo, însă trebuie să facem o pauză, să ne facem curaj şi să gândim. Ar trebui, bineînţeles, să condamnăm crimele ca fiind un atac la esenţa libertăţilor noastre şi să le condamnăm fără ascunzişuri. Însă un asemenea patos de solidaritate universală nu este de-ajuns. Ar trebui să gândim mai mult“, ne sfătuieşte Slavoj Žižek, filozof de orientare hegeliană, psihanalist lacanian, politolog marxist, teoretician al cinematografiei şi critic cultural, potrivit Wikipedia. 
 
Žižek este cercetător senior la Institutul pentru Sociologie şi Filosofie, Universitatea din Ljubljana, Slovenia, profesor de filosofie şi psihanaliză la Universitatea European Graduate School şi profesor invitat la o serie de Universităţi din America (Columbia, Princeton, New School for Social Research, Universitatea din New York, Universitatea din Michigan).
 

„Cu cât tolerezi Islamul mai mult, cu atât mai multă presiune vei resimţi“

 
O asemenea gândire nu are nimic de-a face cu relativizarea ieftină a crimei (poezia repetată a „cine suntem noi în Vest, criminalii unor masacre teribile din Lumea a Treia, ca să condamnăm asemenea acta“). Şi are şi mai puţin legătură cu teama patologică a multor liberali de stânga din Occident de a fi vinovaţi de islamofobie. Pentru aceşti „stângişti“ falşi, orice critică a Islamului este denunţată ca fiind o exprimare a islamofobiei occidentale, continuă filosoful sloven pe platforma „NewStatesman“.
 
Salman Rushdie a fost condamnat pentru că i-a provocat pe musulmani, într-un mod nenecesar şi că este (parţial măcar) responsabil pentru „fatwa“ dată împotriva lui, prin care este condamnat la moarte. Rezultatul unei asemenea poziţii este doar că ne putem aştepta la asemenea scene: cu cât stângiştii liberali din Occident se învinovăţesc mai mult, cu atât vor fi mai acuzaţi de fundamentaliştii musulmani că sunt ipocriţi care încearcă să-şi ascundă ura faţă de Islam.
 
Această constelaţi reproduce perfect paradoxul orgoliului: cu cât te supui mai mult la ce îţi cere celălalt, cu atât te simţi mai vinovat. Adică, cu cât tolerezi Islamul mai mult, cu atât mai multă presiune vei resimţi...
 
De aceea găsesc că solicitările la moderaţie sunt insuficiente. Bineînţeles că n-ar trebui să exagerăm, dacă prin asta înseamnă să „orbim“ islamofobia, dar ar trebui să analizăm la sânge acest tipar.
 

„Ceea ce duc lipsă fanaticii este absenţa resentimentului şi invidiei“

 
Avem mai multă nevoie de demitizarea acestui mit, decât de demonizarea teroriştilor care se dedau la acte eroice sinucigaşe. Cu mult timp în urmă, Friedrich Nietzsche a perceput cum civilizaţiile occidentale se mişcă în direcţia Ultimului Om, o creatură apatică fără nicio mare pasiune sau angajament. Incapabil să viseze, obosit de viaţă, Omul nu-şi ia niciun risc, căutând doar confort şi siguranţă, o expresie a toleranţei faţă de celălalt. 
 
„O mică otravă acum şi atunci: din asta sunt făcute visele plăcute. Şi multă otravă la sfârşit, pentru o moarte plăcută. Ei au micile lor plăceri ale zilei, micile lor plăceri pentru noapte, dar au grijă de sănătate. «Am descoperit fericirea», spun Ultimii Oameni, şi apoi clipesc“, spunea Nietzsche.
 
Pare că ruptura dintre Prima Lume permisivă şi reacţia fundamentalistă are mai mare legătură cu opoziţia dintre o viaţă lungă şi satisfăcătoare plină de bogăţii materiale şi culturale şi dedicarea vieţii unei cauze transcedentale. 
 
Noi, cei din Occident, suntem Ultimii Oameni ai lui Nietzsche, scufundaţi în plăceri zilnice stupide, în timp ce radicalii musulmani sunt gata să rişte totul, angajaţi în lupta către autodistrugere.
 
Ceea ce duc lipsă fanaticii este o trăsătură care este uşor de văzut în toţi fundamentaliştii autentici, de la budiştii tibetani, la Amish din SUA: absenţa resentimentului şi invidiei, indiferenţa adâncă pentru stilul de viaţă al necredincioşilor. Dacă aşa-zişii fundamentalişti de azi chiar cred că au descoperit calea Adevărului, de ce s-ar simţi ameninţaţi de necredincioşi, de ce i-ar invidia?
 
Atunci când un budist întâlneşte un occidental hedonist, nu-l condamnă. Pur şi simplu notează cu benevolenţă că Adevărul hedonistului este autodistructiv. În opoziţie cu adevăraţii fundamentalişti, pseudo-fundamentaliştii terorişti sunt foarte deranjaţi, intrigaţi, fascinaţi de viaţa păcătoasă a necredincioşilor. Am putea spune că, în lupta cu necredincioşii, ei, de fapt, se luptă cu propriile tentaţii.
 

Problema cu fundamentaliştii este că ei, în secret, se consideră inferiori

 
Intensitatea pasională a teroriştilor este martoră a lipsei de convingere. Cât de fragilă este credinţa unui musulman dacă se simte ameninţat de o caricatură stupidă dintr-un săptămânal satiric? Teroarea fundamentalistă islamică nu este bazată în convingerea teroriştilor că sunt superiori şi în dorinţa lor de a-şi păstra identitatea cultural-religioasă. Problema cu fundamentaliştii este nu că noi îi considerăm inferiori nouă ci că, mai degrabă, ei, în secret, se consideră inferiori.
 
Problema nu este diferenţa culturală, ci faptul că fundamentaliştii sunt deja ca noi şi că, în secret, ei au standardele noastre şi se măsoară pe ei înşişi prin prisma lor. Paradoxal, ceea ce le lipseşte fundamentaliştilor este chiar acea doză pe care o au adevăraţii rasişti: propria superioritate.
 
Şi cum rămâne cu valorile de bază ale liberalismului: libertatea, egalitatea etc.? Paradoxul este că însuşi liberalismul nu este îndeajuns de puternic de a se salva de măcelul fundamentaliştilor. Fundamentalismul este o reacţie (falsă, mistificată) împotriva unui defect real al liberalismului, şi de aceea este generat, mereu şi mereu, de liberalism.
 
Lăsat de capul lui, liberalismul se va submina singur. Singurul răspuns care îi poate salva valorile de căpătâi este o nouă Stânga. Pentru supravieţuirea lui, liberalismul are nevoie de ajutorul frăţesc dat de radicalii de stânga. Acesta este singurul mod de a înfrânge fundamentalismul, de a-i trage covorul de sub picioare, conchide filosoful sloven Slavoj Žižek (foto dreapta).
 
citeste totul despre: