Femei infectate cu virusul HIV sterilizate forţat în Namibia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discriminarea persoanelor seropozitive s-a concretizat prin sterilizarea a trei femei din Namibia fără consimţământul lor. 

Un judecător din Namibia a stabilit că trei femei au fost, într-adevăr, sterilizate fără a li se cere consimţământul, însă a adăugat că nu există nicio dovadă care să susţină faptul că sterilizarea a avut loc tocmai din cauză că ele sunt seropozitive.

Cazul a fost adus în faţa judecătorului de trei femei care au optat pentru naştere prin cezariană pentru a reduce riscul transmiterii virusului HIV bebeluşilor, relatează BBC.

Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii din Namibia au negat faptul că femeile ar fi fost sterilizate forţat.

Potrivit declaraţiilor date în faţa instanţei, doctorii namibieni le-au spus femeilor seropozitive însărcinate că pot naşte prin cezariană doar dacă sunt de acord şi cu sterilizarea. Mamele infectate cu HIV au acceptat pentru că riscul transmiterii virusului la copil este mai mic dacă acesta vine pe lume prin cezariană. Însă ele nu ştiau ce înseamnă, de fapt, sterilizare.

Nicole Fritz de la Centrul de Litigiu Sud-African, instituţia care a preluat cazul, a declarat pentru BBC că femeile au suferit dureri atroce şi nu erau conştiente de ce li se va întâmpla.

„Una dintre femei care era, deja, în travaliu de patru zile, avea dureri îngrozitoare. Altele nu ştiau exact pentru ce-şi dau acordul. Ele credeau că această formalitate era o parte din procedura cezarienei”, spune Fritz.

„Aşa că, dacă se susţine cumva consimţământul lor, ele de fapt nu au înţeles despre ce este vorba, ce fel de procedură acceptau, nu a fost vorba de un consimţământ informat”, adaugă Nicole Fritz.

Avocaţii susţin că au dovezi că femeile infectate cu HIV sunt sterilizate forţat şi în alte părţi ale Africii de Sud, dar şi în Elveţia, fapt ce reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.

image

Ministrul Sănătăţii din Namibia (hartă) neagă emiterea unei directive care prevede ca femeile infectate cu HIV să fie sterilizate şi declară că a fost surprins de faptul că cineva a fost sterilizat fără a-şi da consimţământul.

Aproape 13% dintre adulţii namibieni sunt seropozitivi, potrivit unui sondaj al „UNAids”.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite