Erdogan şi-a trimis ministrul de Externe la Baku pentru a-şi reconfirma sprijinul în faţa Armeniei
0Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a sosit duminică la Baku, în plin conflict asupra Nagorno-Karabah, pentru a da asigurări cu privire la susţinerea acordată de ţara sa Azerbaidjanului, la o zi după ce Armenia a cerut sprijin din partea Rusiei, relatează AFP.
„Suntem din nou la Baku, împreună cu fraţii noştri, pentru a reînnoi sprijinul nostru solid acordat Azerbaidjanului drag şi a face schimb de opinii asupra ultimelor evoluţii în Nagorno-Karabah”, a scris Cavusoglu pe Twitter.
Sâmbătă, premierul armean Nikol Paşinian i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să înceapă consultări „urgente” pe tema ajutorului pe care i-l poate oferi împotriva Azerbaidjanului.
Rusia a răspuns imediat, susţinând că va acorda Erevanului tot sprijinul necesar în cazul în care confruntările vor ajunge pe teritoriul armean. În acelaşi timp, Rusia încearcă să menţină relaţii bune şi cu Azerbaidjanul, fiind interesată să vândă arme ambelor părţi.
Nagorno-Karabah a făcut secesiune de Azerbaidjan în anii 1990, la sfârşitul unui război soldat cu 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi.
De la reluarea ostilităţilor, la 27 septembrie, forţele azere au recucerit teritorii importaante, în principal în sudul Nagorno-Karabah. Acum încearcă să cucerească o axă vitală între teritoriul armean şi Stepanakert.
Potrivit unor bilanţuri parţiale, aceste confruntări, cele mai grave de la începutul anilor 1990, s-au soldat cu 1.250 de morţi până acum. Trei armistiţii au fost convenite şi toate trei au fost încălcate de ambele părţi.
Carey Cavanaugh, fost ambasador american în regiune, consideră că o intervenţie militară directă ar escalada turbulenţele din Caucaz.
„O intervenţie a trupelor ruse sau turce în această etapă ar duce la o escaladare semnificativă a conflictului”, a declarat el pentru AFP.