UPDATE Egiptul are un nou mareşal: Abdel Fattah el-Sissi, liderul loviturii militare din iunie 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Abdel Fattah el-Sissi, care a devenit cel mai puternic om din Egipt după ce a anunţat destituirea fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi în iulie, a fost avansat luni la gradul de mareşal, cel mai înalt grad în armata egipteană, a anunţat preşedinţia, relateayă AFP.

UPDATE Comandamentul armatei egiptene i-a acordat mareşalului Abdel Fattah al-Sissi permisiunea de a participa la scrutinul prezidenţial din Egipt, relatează agenţia oficială Mena, citată de AFP.


Anturajul proaspătului mareşal, care este ministrul Apărării şi vicepremier, nu ascunde, de mai multe săptămâni, faptul că acesta intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte în cadrul alegerilor prevăzute în aproximativ trei luni.

Foarte puţini militari egipteni au fost avasaţi la acest grad. Între ei se află şi mareşalul Husein Tantawi, fostul şef al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CFSA), care a asigurat interimatul, la putere, după revolta populară care l-a îndepărtat pe fostul preşedinte Hosni Mubarak, la începutul lui 2011. 

CFSA este condus în prezent de către mareşalul el-Sisi, care l-a înlocuit pe mareşalul Tantawi în funcţia de ministru al Apărării, după ce Morsi l-a pensionat pe acesta din urmă, în vara lui 2012.

Morsi, singurul preşedinte ales vreodată în mod democratic în Egipt, a fost primul şef de stat care nu provenea din rândul armatei în cea mai populată ţară din lumea arabă, însă niciunul dintre predecesorii săi - inclusiv Gamal Abdel Nasser, considerat un simbol al panarabismului - nu a fost avansat la gradul de mareşal.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite