Dezbatere la nivel înalt la ONU cu ocazia aniversării a 15 ani de la adoptarea primei rezoluţii privind „Femeile, Pacea şi Securitatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO lynseyaddario.com
FOTO lynseyaddario.com

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate, marţi, cea de a 8-a rezoluţie (2242) privind „Femeile, Pacea şi Securitatea“, un document co-sponsorizat de 68 de ţări, printre care şi România, ce prevede o serie de măsuri menite creşterii implicării femeilor în procesele de pace şi în situaţiile post-conflict.

Rezoluţia 2422 a fost votată cu ocazia aniversării a 15 ani de la prima rezoluţie în domeniu (1325), iar cu această ocazie a avut loc o dezbatere la nivel înalt găzduită de premierul spaniol Mariano Rajoy,  a cărui ţară asigură preşedinţia Consiliului de Securitate în luna octombrie.

Potrivit reprezentantului României la ONU, Ion Jinga, prezent la dezbatere, participarea activă a femeilor în iniţiativele de pace s-a dovedit un element central în eficientizarea soluţionării conflictelor şi în consolidarea păcii.

„Astăzi, operaţiunile militare se desfăşoară într-un mediu de securitate complex care necesită expertiza complementară a femeilor şi bărbaţilor, deoarece conflictele armate au efecte distincte asupra acestora“, a spus diplomatul român în cadrul dezbaterii.

El a menţionat cazurile Ecaterinei Teodoroiu, căzută pe front în timpul Primului Război Mondial ca ofiţer al Armatei Române, şi Ralucăi Domuţă, laureată cu premiul „International Female Police Peacekeeper for 2015“ în calitate de comandant al Regiunii Sud în cadrul Misiunii ONU de Stabilizare în Haiti (MINUSTAH).

Totodată, ambasadorul român a subliniat contribuţia detaşamentelor militare mixte române (bărbaţi şi femei) în Afganistan şi participarea acestora la proiecte şi programe de ajutorare a femeilor din zonele de conflict.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite